Wall Street castiga 7% dupa ce administratia Obama a prezentat un plan care vizeaza rascumparearea activelor toxice ale bancilor. Potrivit echipei de la Casa Alba guvernul ar putea investi intre 500 si 1.000 de miliarde de dolari pentru a achizitiona activele care blocheaza in acest moment piata de credite din America.

Imediat dupa difuzarea acestui anunt indicatorii bursieri au inceput sa urce, tradand un trend optimist in zona financiar-bancara si in domeniul imobiliarelor . Indicii S&P 500 si Dow Jones Industrial au inregistrat cele mai mari cresteri din octombrie 2008.

Dow Jones industrial a crescut semnificativ cu 497.48 de puncte (6.84%) incheind sedinta la 7,775.86 de puncte. Si Standard & Poor's 500 si Nasdaq Composite au avut cresteri importante de 54.38 puncte (7.08%) si 98.50 de puncte (6.76%) atingand la finalul sedintei de tranzactionare 822.92 de puncte respectiv 1,555.77 de puncte.