Indicii Bursei de Valori Bucuresti au inregistrat scaderi in sesiunea de azi, insa fara variatii semnificative. De asemenea, volumul tranzactiilor a fost sub media sesiunilor anterioare.

Indicele BET-FI a fost la fel ca si ieri cel mai afectat, pierzand aproape 2% pana la valoarea de 14.819,03 puncte. SIF Moldova a scazut cu 4,13% pana la valoarea de 58 de bani pe actiune.

Indicele BET s-a depreciat cu 0,89% la valoarea de 2.747,41 puncte, scaderea de 5,36% a Bancii Transilvania fiind diminuata de cresterea Petrom cu 3,70%.

Valoarea tranzactiilor s-a ridicat la circa 13,3 milioane lei, cele mai lichide companii fiind BRD cu 2,4 milioane, Banca Transilvania cu 1,8 milioane si SIF Oltenia cu 1,4 milioane.