Indicii Bursei de Valori Bucuresti au terminat saptamina in crestere, dupa o zi de evolutii net pozitive. Indicii BET si BET-NG au inregistrat cele mai mari cresteri, impulsionati de evolutia actiunilor Rompetrol Rafinare – BET a avansat cu 3,54% pana la 3.341,53 puncte, iar BET-NG cu 3,45% pana la 487,87 puncte.

Indicele BET-FI a avut cea mai redusa crestere, de doar 1,84%, doar SIF Muntenia si SIF Oltenia inregistrand variatii mai mari de 2%.

Cea mai mare lichiditate a fost inregistrata de BRD (5,75 milioane de lei), urmata deRompetrol (3,48 milioane de lei), SIF Oltenia (2,92 milioane de lei) SIF Moldova (2,38 milioane de lei) si BancaTransilvania (1,45 milioane de lei).

Valoarea totala a actiunilor tranzactionate pe piata BVB a fost in crestere la 21,12 milioane de lei, iar cea a actiunilor de pe piata RASDAQ a crescut la 1,12 milioane de lei.