London Stock Exchange Group, care opereaza bursele din Londra si Milano, a realizat venituri de 161,9 milioane de lire sterline (263,4 milioane de dolari) in primul trimestru al anului fiscal 2009-2010, cu 8% mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a volumelor reduse de tranzactionare, potrivit Reuters. Grupul a obtinut venituri de 176,3 milioane de lire in perioada similara a anului trecut.

Analistii estimau ca grupul va obtine venituri de 151,4 milioane de lire in trimestrul fiscal care s-a incheiat in iunie.

"In vreme ce conditiile de piata vor ramane, cel mai probabil, dificile pe termen scurt, grupul ia masuri pentru a-si asigura o pozitie buna si reactii rapide la schimbarile pietei", a declarat Xavier Rolet, directorul executiv al London Stock Exchange Group.

"In prezent este implementata o noua structura organizatorica, mai supla, au fost anuntate noi tarife pentru tranzactiile de capital in numerar pe piata din Marea Britanie, iar grupul continua sa se asigure ca este bine plasat pentru a beneficia de oportunitatile pietei", a mai spus Rolet.

Valoarea rulajului mediu zilnic s-a diminuat pe piata londoneza cu 43% in luna iunie, dupa ce acesta a scazut cu 37% in mai si cu 36% in luna aprilie. Analistii estimeaza ca nivelul rulajului va ramane la un nivel redus, datorita sezonului de vacante.