Business report: Pe ce s-au dus banii anticriza ai cabinetului Boc; Cu masuri dure si ministri tehnocrati, Ungaria o ia inaintea Romaniei; Scandal american: bancile au folosit banii TARP pentru achizitia rivalilor, iar Peugeot 207 Economique - primele imagini oficiale

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 21 iulie 2009, 6:37 Economie | Burse

Business report
Pe ce s-au dus banii anticriza ai cabinetului Boc. Aproape 13 miliarde de lei (peste trei miliarde de euro) din fonduri publice au ajuns, in prima jumatate a acestui an, in proiecte de infrastructura. Suma reprezinta circa o treime din banii prevazuti a fi cheltuiti in acest an pentru constructia sau modernizarea de drumuri, retele de apa, scoli, spitale sau sisteme de irigatie (in total, aproximativ zece miliarde de euro). Castigatorii primului semestru sunt bugetele locale, transporturile, agricultura si dezvoltarea regionala, scrie Capital.

Scandal american: bancile au folosit banii TARP pentru achizitia rivalilor. Un nou scandal se prefigureaza pe scena economico-politica americana, noteaza Financial Times. Unele dintre bancile care au beneficiat de ajutor guvernamental in cadrul masurilor de sprijin pentru sectorul financiar TARP (Troubled Asset Relief Program, in valoare de 700 miliarde dolari) au folosit banii pentru a-si cumpara competitorii. Aceasta este una dintre concluziile raportului intocmit de SIG-TARP, evaluatorul oficial al programului, scrie Business Standard.

Cu masuri dure si ministri tehnocrati, Ungaria o ia inaintea Romaniei. La trei luni de la instalare, guvernul format din oameni de afaceri de cariera si experti de la Budapesta a reusit sa scoata Ungaria din faza de tara salvata de FMI direct de pe marginea prapastiei, obtinand un miliard de euro direct de pe piata de capital printr-o emisiune de euroobligatiuni care acum jumatate de an reprezenta o utopie. Romania nu a cerut decat o "centura de siguranta" de la FMI, insa aceasta nu a adus nici castigul scontat de credibilitate externa, care s-a evaporat dupa o luna de la incheierea acordului, nici nu preintampina deriva politicilor economicel, scrie Ziarul Financiar.

Turistii straini, greu de gasit in Romania. In ciuda campaniilor purtate de ministrul turismului, Elena Udrea, pentru atragerea vizitatorilor straini, prezenta acestora in Romania se cam lasa asteptata. Operatorii estimeaza ca anul acesta, pe litoral, vom avea circa 8.000 de turisti straini, de doua ori mai putini fata de anul trecut. Nici in restul tarii lucrurile nu stau mai bine: multe circuite interne au fost anulate, chiar daca preturile au scazut cu peste 10%. Daca turismul de afaceri crestea consistent anii trecuti, criza economica a prabusit industria cu pana la 60%, scrie Evenimentul Zilei.

O achizitie surpriza. Uitati macar zece minute de criza: Kondiment, micul business cofondat de antreprenorul roman Lucian Despoiu, tocmai a cumparat cu un milion de euro o divizie Lycos, una dintre vedetele Internetului american al anilor '90. Cine si ar fi putut imagina? Pe langa optiunea de a vinde Lycos Europe – ca un intreg sau “feliata” –, actionarii au luat in calcul chiar lichidarea partiala a businessului, scrie MoneyExpress.ro.

Marea asfaltare a ulitelor promisa de Boc costa trei miliarde de euro. Programul promis de premierul Emil Boc, de asfaltare a 10.000 de kilometri de drumuri judetene, ar presupune alocatii de la buget de cel putin doua-trei miliarde de euro, in conditiile in care repararea unui kilometru de drum judetean costa intre 250.000 si 450.000 de euro, afirma unul din fostii directori generali ai Companiei Nationale de Autostrazi, care a refuzat sa fie citat, scrie Cotidianul.

Ce impact are vanzarea afacerii asupra angajatilor. Un e-mail de tipul “Compania a fost vanduta si s-a schimbat actionariatul” pe care managementul il trimite tuturor angajatilor, nu doar ca nu ii lamureste suficient pe salariati, ci poate chiar sa creeze probleme. Daca integrarea post achizitie nu este bine pusa la punct, pot sa apare multe riscuri, inclusiv demisii ale unora dintre angajati... Alte riscuri sunt legate de pierderea unor oportunitati de a realiza sinergii precum reduceri de cost, vanzare incrucisata, intrare pe noi piete, optimizari de activitate sau pierderea unor timpi productivi, din cauza perioadei prea mare necesare pentru integrarea celor doua companii, scrie Startups.ro

RCS&RDS ataca GSP TV cu Primera, Premier League si Bundesliga. Compania de cablu RCS&RDS a lansat oficial, luni, televiziunea sportiva Digi Sport, care va emite 24 de ore din 24, incepand de joi. Televiziunea va transmite meciuri din cele mai tari campionate din Europa: Primera Division, Premier League, Bundesliga, dar si din Liga I, urmand sa fie o concurenta serioasa pentru postul GSP TV, la care RCS&RDS este actionar prin consortiul din care mai face parte Antena 1, scrie Capital.

De ce nu se miscã nimic, de 16 luni, pe piata terenurilor. Piata terenurilor, primul sector imobiliar lovit de criza financiara, a ramas suspendata la nivelul trimestrului intai din 2008, punct de la care tranzactiile au fost inexistente, iar preturile au ramas inerte. Principalul motiv: nimeni nu vrea sa isi blocheze capital in pamant, sustin consultantii imobiliari chestionati de Business Standard.

Infrastructura subterana in Bucuresti: Metrorex incepe anul viitor doua santiere de 1,7 mld. euro, dar nu are 150 mil. euro pentru a finaliza 1 Mai-Laminorului. Gheorghe Udriste, directorul general al Metrorex, care a revenit pe aceasta functie dupa opt ani, spune ca anul viitor vor fi incepute doua santiere in valoare de peste 1,7 mld. euro pentru rutele de metrou Universitate- Drumul Taberei si Piata Victoriei-Otopeni, iar ritmul de constructie va fi de 10 metri pe zi, scrie revista BUSINESS CONSTRUCT in numarul care apare pe 30 iulie. Cat de plauzibil este acest scenariu in contextul in care trei statii catre Laminorul (fosta Laromet) nu sunt finalizate nici dupa 20 de ani?se intreaba cei de la Ziarul Financiar.

Peugeot 207 Economique - primele imagini oficiale. Peugeot a prezentat o versiune ecologica a modelului 207, botezata Peugeot 207 Economique, disponibila deocamdata in Marea Britanie. Vehiculul are emisii de 99g CO2 / km si un consum de 3.16 litri/100 km, fiind disponibil in doua variante de echipare: Economique, al carei pret porneste de la 12.995 de lire sterline (aproximativ 15.000 de euro ) si Economique+, care costa 13.895 lire sterline (aproape 17.000 de euro). Preturile sunt valabile pentru modelele cu trei usi. Versiunile cu cinci usi costa cu 600 de lire sterline (aproximativ 700 euro) mai mult, scrie StiriAuto.ro.

Player Blu-ray de inalta definitie. Sony lanseaza cel mai nou player Blu-ray pentru utilizatorii pasionati de divertismentul multimedia. Beneficiind de tehnologii de generatie urmatoare, modelul ofera o calitate a imaginii de 1080p, cu sunet surround integ Sony lanseaza cel mai nou player Blu-ray pentru utilizatorii pasionati de divertismentul multimedia. Beneficiind de tehnologii de generatie urmatoare, modelul ofera o calitate a imaginii de 1080p, cu sunet surround integral, pe 7.1 canale, printr-un receiver compatibil AV, scrie Chip.ro.


Citeste mai multe despre   






















3571 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    voi ati citit ultima stire? (Marţi, 21 iulie 2009, 12:14)

    bplus [anonim]

    inainte sa o postati? Cea cu Sony si blu-ray? are ceva sens de acolo?
  • 0 (2 voturi)    
    hmm (Marţi, 21 iulie 2009, 13:18)

    Mowgli [utilizator]

    ..eu nu stiu ca Ungaria sa fie fost in urma Romaniei ca sa poata sa i-o ia inainte ...poate la fotbal...in fine.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi