Indicii bursieri europeni au avut o evolutie nehotarata in sesiunea de astazi, indicele german DAX inchizand pe plus cu 0,37%, in timp ce indicele FTSE a pierdut 0,33% din valoare. Indicele DJ Euro Stoxx 50 s-a depreciat cu 0,11%, dar indicele DJ Stoxx 600, ce cuprinde actiuni europene cotate si in alte monede decat euro, s-a apreciat cu 0,16%. La nivel macroeconomic, stirile venite din Europa au fost in general negative astazi.

Numarul locurilor de munca din economia franceza a scazut in al doilea trimestru al anului cu 0,7%, mai mult decat estimau economistii, ce prevedeau o scadere cu 0,5% a indicatorului. De asemenea, productia industriala in Franta a crescut in luna iulie cu doar 0,1%, sub estimari, in medie de 0,4%. Indicatorul a scazut in ultimele 12 luni cu 13%. In Marea Britanie, pretul mediu al locuintelor a crescut in luna iulie cu 0,8%, sub estimari, in medie de 1%, si sub cresterea din luna precedenta, de 1,1%.

Cu toate acestea, stirile privind cererile de somaj in scadere in SUA au dus contrabalansat indicatorii macroeconomici dezamagitori din Europa.