Bursa americana a inchis sedinta de tranzactionare de joi pe minus pe fondul scaderii numarului de locuinte vandute in luna august, semnaland un sector imobiliar inca slabit. Indicii de pe Wall-Street au cazut si ca urmare a grijilor manifestate de investitori fata de posibilitatea ca autoritatile statului sa slabeasca eforturile de redresare a economiei prea devreme, scrie Reuters.

La finalul sedintei de joi, Indicele Dow Jones Industrial s-a depreciat cu 50,78 puncte (0,52%) ajungand la 9.697,77 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis cu 11,43 puncte in minus (1,08%) pana la 1.049,44 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis pe minus cu 28,03 puncte (1,32%) pana la 2.103,39 puncte.