Bursa de Valori Bucuresti a solicitat Ministerului de Finante sa nu impoziteze nici in 2010 profitul obtinut pe piata de capital, pentru a incuraja in continuare investitorii sa tranzactioneze, transmite Radio Romania Actualitati.

Potrivit presedintelui Bursei, Stere Farmache, baza de impozitare este oricum foarte mica si nu poate reprezenta, deocamdata, o sursa importanta de venit pentru bugetul de stat. Pentru a veni in sprijinul investitorilor, executivul a decis sa nu impoziteze profiturile realizate pe piata de capital in 2009.

Anterior, castigurile realizate pe piata de capital erau impozitate cu 16% in cazul in care titlurile fusesera pastrate mai putin de un an, si cu 1% daca acestea fusesera detinute in portofoliu mai mult de un an.