Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cresteau in deschiderea sedintei de tranzactionare de miercuri, urmand tendinta pietelor europene si americane.

BET-C, indicele compozit al BVB, avansa cu 0,35% dupa prima ora a sedintei de tranzactionare, la 2.791,33 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, urca cu 0,51%, pana la 4.806,74 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, se aprecia cu 0,71%, ajungand la 22.677,71 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, crestea cu 0,57%, la 464,19 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, castiga 0,05%, pana la 606,64 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au efectuat schimburi in valoare de 1,80 milioane de lei.