Marile burse europene scadeau in deschiderea sedintei de tranzactionare de marti, dupa comentariile presedintelui Federal Reserve cu privire la perspectivele economiei Statelor Unite, potrivit AFP. Bursa din Tokyo a inchis pe rosu marti, dupa sase sedinte consecutive de apreciere.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra pierdea 0,49% dupa primele tranzactii ale zilei, la 5.284,61 puncte, iar indicele DAX 30 al Bursei din Frankfurt cobora cu 0,35%, pana la 5.764,30 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 scadea cu 0,27%, ajungand la 3.829,42 puncte.

Bursa din Tokyo a inchis pe rosu marti, dupa sase sedinte consecutive de apreciere, indicele Nikkei coborand cu 0,27%.

De asemenea, si pe celelalte piete din zona Asia-Pacific s-au inregistrat scaderi. Indicele bursei australiene S&P/ASX 200 a coborat cu 0,2%, indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong s-a depreciat cu 0,5%. Piata chineza a scazut cu 1,3%, iar indicele sud-coreean Kospi a pierdut 0,2%.

Bursele de pe Wall Street au stagnat luni, dupa o sesiune indecisa marcata de intarirea dolarului si de interventia presedintelui Fed Ben Bernanke. Dow Jones a castigat 0,01%, dar Nasdaq a pierdut 0,22%.

Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,01%, urcand la 10,390.11 puncte, in timp ce Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, a scazut cu 0,22%, pana la 2189.61 puncte. Standard & Poor's 500 a pierdut 0,25%, incheind la 1103.25 de puncte.

Ben Bernanke a declarat luni seara ca economia Statelor Unite ar putea progresa intr-un ritm moderat, din cauza problemelor de pe piata locurilor de munca si a lipsei de incredere a americanilor.