Piețele europene au inregistrat astazi creșteri relativ modeste, ajutate de avansul sectorului bancar și de datele macroeconomice pozitive din Germania. Creșterile au fost temperate de datele negative privind somajul in zona euro și in SUA.

Producția industriala din Germania a crescut in noiembrie cu 0.7% fața de luna octombrie, in care inregistrase un declin de 1.7%. Avansul a fost mai mic decat așteptarile medii ale economiștilor privind o creștere de 1%.

Fața de 2008, producția industriala a scazut cu 8%, ajustat la numarul de zile lucratoare. Prețurile de producție din Marea Britanie au crescut in decembrie cu 0.5% fața de luna noiembrie, semnificativ peste așteptarile de 0.2% ale analiștilor. Creșterea anuala a fost de 3.5%, cea mai mare de la inceputul lui 2009.

Rata șomajului din țarile zonei euro a crescut in mod neașteptat in noiembrie la 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani; așteptarile analiștilor economici indicasera o creștere pana la 9.9%. In paralel, nivelul șomajului din luna octombrie a fost revizuit la 9.9% de la estimarea anterioara de 9.8%. Analiștii prognozeaza un maxim al șomajului din zona euro de 10.7% in acest an.