Indicii bursieri europeni au cunoscut scaderi pronuntate astazi, dupa ce sezonul de raportari trimestriale pentru companiile americane a inceput intr-o nota proasta cu rezultatele sub asteptari anuntate de Alcoa.

De asemenea, banca centrala din China a cerut bancilor sa mareasca rezervele minime. Miscarea face parte dintr-un efort mai amplu al autoritatilor chineze de a evita supraincalzirea economiei, care a avut o crestere de 8,9% in ultimul trimestru.

Dintre indicii vest-europeni, indicele german DAX a avut cea mai mare depreciere, de 1,61%, ajungand la o evolutie negativa in 2010, pe fondul anunturilor negative facute de companiile BASF si Beiersdorf. Indicele Dow Jones Stoxx 600 a scazut cu 0,94%. Cotatia EURUSD nu a cunoscut variatii mari, dar preturile marfurilor au scazut ca urmare a prognozelor meteo favorabile pentru urmatoarea saptamana, tragand in jos sectorul minier si cel energetic.