Jurnalul bursier al WBS - Bursele europene au crescut vineri, reducand declinul din prima luna a lui 2010

de WBS WBS Holding
Vineri, 29 ianuarie 2010, 23:10 Economie | Burse

 documente
Piețele europene au crescut astazi, reducandu-și declinul din prima luna a acestui an, ajutate de revenirea sectoarelor minier și financiar. Indicii piețelor din Frankfurt și Paris au inregistrat aprecieri de peste 1.2%, in timp ce indicele pieței londoneze a crescut cu doar 0.83%.

Inflația din zona euro a accelerat in ianuarie, influențata in principal de creșterea prețului la combustibili in contextul vremii reci a inceputului de an. Indicele prețurilor de consum a crescut cu 1% fața de prima luna a anului 2009; creșterea din luna decembrie fusese de 0.9%. Intr-un raport separat, nivelul șomajului din zona euro a fost in luna decembrie de 10%, iar cel din noiembrie a fost revizuit in scadere de la 10% la 9.9%.

Volumul creditelor acordate populației și companiilor in țarile din zona euro a fost neschimbat in decembrie fața de anul anterior, fiind afectat de scaderea cererii și de condițiile mai puțin favorabile oferite de banci in contextul evoluției economice actuale. Prețurile la locuințe din Marea Britanie au crescut in ianuarie cu 1.2% fața de luna anterioara, cea mai mare apreciere din ultimele cinci luni.


Citeste mai multe despre   



  
99 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS
Vremea la


/
Maine:
|

Top 5 articole cele mai ...


citeste mai multe stiri pe www.bursa.ro



Hotnews
Agenţii de ştiri
hosted by
powered by
developed by
mobile version