Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis in crestere sedinta de tranzactionare de luni, cel mai mare avans fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare. Evolutia pietei autohtone de capital este in ton cu cea a marilor burse europene, dupa pierderile importante de la sfarsitul saptamanii trecute.

BET-C, indicele compozit al BVB, crestea cu 0,23% dupa prima ora de tranzactionare, pana la 2.894,60 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, se aprecia cu 0,62%, la 4.937,13 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, avansa cu 2,27%, ajungand la 28.872,16 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, castiga 1,02%, la 506,98 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, urca cu 0,60%, pana la 640,64 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au realizat schimburi in valoare de 5,10 milioane de lei.