Bursele europene au deschis pe plus sedinta de tranzactionare de luni, in conditiile in care investitorii au continuat sa isi indrepte atentia asupra unui posibil ajutor financiar acordat Greciei, potrivit AFP.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra crestea cu 0,34% dupa primele tranzactii ale zilei, la 5.160,05 puncte, iar indicele DAX 30 al Bursei din Frankfurt avansat cu 0,46%, pana la 5.525,74 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 urca cu 0,44%, ajungand la 3.614,88 puncte.

Bursa nipona a inchis insa in scadere luni, chiar daca datele guvernamentale au aratat ca economia si-a accelerat ritmul de crestere in ultimul trimestru al anului trecut. Astfel, indicele Nikkei a pierdut 0,87%, pana la 10.013,30 puncte.

Vineri, bursele americane au inchis predominant pe minus, pe fondul informatiilor privind limitarea nivelului de risc asumat de institutiile bancare din China si al problemelor financiare din zona euro, informeaza Reuters.

Astfel, la finalul zilei de tranzactionare, indicele Dow Jones Industrial s-a depreciat cu 0,44%, ajungand la 10.099,14 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis in scadere cu 0,27%, pana la 1.075,51 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a avansat cu 0,28%, pana la 2.183,53 puncte.