Bursa de pe Wall Street a deschis in scadere sedinta de joi, investitorii fiind in asteptarea discursului pe care presedintele Barack Obama il va rosti in legatura cu reforma sistemului financiar, transmite CNNMoney.

Astfel, la cateva minute de la debutul tranzactionarilor, indicele Dow Jones a scazut cu 85.85 puncte, respectiv 0.77%, in timp ce Nasdaq Composite a coborat cu 27.77 puncte. La randul sau, indicele S&P 500 a pierdut 12.48 puncte, respectiv 1.03%.

Miercuri, bursa de la New York a crescut ajutata de stocurile petroliere chiar daca unele companii au raportat rezultate financiare trimestriale sub asteptari. Preturilor petrolului brut a revenit pe crestere dupa reluarea progresiva a traficului aerian. Dow Jones a crescut cu 0,23% (25.01) puncte pana la 11,117.06. S&P 500, care a avut o crestere de 9.65 puncte (0,81%), a reusit sa treaca de pragul de 1200 de puncte incheind sedinta la 1,207.17 puncte. Si indicele Nasdaq a inregistrat un salt de 0,81% urcand la 2500.31 puncte.