Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat cresteri usoare in sedinta de tranzactionare de joi, dupa trei zile consecutive de pierderi. Absenta de la tranzactionare a actiunilor societatilor de investitii financiare a avut un impact puternic asupra lichiditatii pietei, rulajul fiind de doar 1,98 milioane de lei, echivalentul a 480.236 euro.

BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 0,13%, pana la 3.432,16 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, s-a apreciat cu 0,45%, la 5.711,69 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a crescut cu 0,20%, la 561,54 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a urcat cu 0,24%, pana la 783,73 puncte.

Actiunile celor cinci societati de investitii sunt suspendate joi si vineri de la tranzactionare pentru desfasurarea adunarilor generale ale actionarilor.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 1,93 milioane de lei. BRD a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 779.697 lei, urmata de Transgaz si Biofarm cu un rulaj de 339.854 lei, respectiv 187.065 lei. SSIF Broker se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 133.996 lei, iar Erste Bank se afla pe locul cinci, cu 121.998 lei.

Actiunile Compa (5,58%), VES (3,21%), Socep (2,76%) au inregistrat cele mai mari cresteri, in vreme ce titlurile Siretul Pascani (-7,09%), Farmaceutica Remedia Deva (-6,00%) si Casa de Bucovina - Club de Munte (-5,66%) au consemnat cele mai importante pierderi.

Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri emise de orasul Teius, in valoare de 14.453 lei, Primaria Eforie, cu o valoare de 13.264 lei, si municipiul Oradea, in valoare de 5.091 lei.

Schimburile cu unitati de fond OTP Green Energy s-au ridicat la 9.463 lei, cele cu unitati de fond OTP WiseRO au fost de 7.990 lei, iar schimburile cu unitati STK Emergent au fost de doar 126 lei.