VIDEO Zi nebuna la Bursa din New York: Wall-Street sufera corectii severe. Dow Jones inchide in scadere cu 3,2% dupa ce a cazut cu aproape 1.000 de puncte in timpul zilei

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Joi, 6 mai 2010, 22:29 Economie | Burse

Wall-Street sufera scaderi majore
Foto: Reuters
Bursa americana a suferit o corectie majora la mijlocul sedintei de tranzactionare de joi cand indicele Dow Jones Industrial a pierdut 997 de puncte, iar Nasdaq Composite a pierdut aproximativ 9%, primele informatii indicand o grija din ce in ce mai mare fata de orizontul economic din zona Euro, in special de situatia Greciei, Portugaliei, Spaniei si Regatului Unit, informeaza CNNMoney.

Astfel, la finalul zilei de joi, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 3,20%, ajungand la 10,520.32 puncte.

Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis in scadere 3,24%, pana la 1,128.15 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in scadere cu 3,44% pana la 2,319.64 puncte.

Conform presedintelui WBS Holding, Cristian Sima, scaderea brusca de pe Wall-Street a fost provocata de un trader al uneia dintre marile banci, care, in jurul orei 21:40, ora Romaniei, a plasat un ordin de vanzare si a gresit numarul cu trei zerouri, vanzand peste 16 miliarde de contracte.

Pana acum, doar Citigroup a precizat ca in cadrul companiei nu s-a irnegistrat nicio eroare, dar ca situatia va fi monitorizata in continuare.

Actiunile Procter&Gamble au scazut cu peste 30%, iar titlurile IBM au scazut de la 127 de dolari pe acitune, la 91, ca apoi sa revina la 122 de dolari pe actiune.

Cea mai mare scadere au inregistrat-o actiunile Accenture, care au scazut de la 40 de dolari pe actiune la 1 cent. La finalul sedintei, titlurile Accenture au revenit pana la 35 de dolari.

Ziua de joi a inceput in scadere pe fondul problemelor din zona euro

Bursa americana deschisese in scadere sedinta de joi, in contextul temerilor legate de problemele din zona euro. La cateva minute de la debutul tranzactionarilor, indicele Dow Jones a scazut cu 27.51 puncte, respectiv 0.25%, in timp ce Nasdaq Composite a pierdut 8.33 puncte. La randul sau, indicele S&P 500 s-a depreciat cu 3.93 puncte, respectiv 0.34%.

Indicii au inceput sa scada constant, iar in primele ore de tranzactionare Dow Jones pierduse in jur 100 de puncte. Investitorii au asteptat sa vada cum evolueaza lucrurile in zona euro, iar spre dupa-amiaza s-au hotarat sa vanda din actiuni.

In doar 15 minute, Dow Jones a scazut la un nivel nemaivazut inca de la apogeul crizei financiare din SUA. Scaderea spectaculoasa a ridicat semne de intrebare printre investitori care au speculat o posibila problema tehnica.

Ca urmare a scaderilor de pe bursa americana, dolarul american s-a depreciat fata de yenul japonez de la 94 pana la 88, stabilindu-se in final la 90,69, conform CNN. Euro fata de Yen s-a depreciat de la 120 pana la 110 si s-a oprit la valarea de 114 euro/yen. Pe pietele internationale Leul romanesc este cotat fata de Euro la 4,22 si fata de Dolarul american la 3,33.

Miercuri, Bursa de la New York a terminat in scadere pentru a doua sedinta consecutiva,  influentata negativ de temeri cu privire la problemele financiare ale zonei euro.

Specialistii din piata apreciaza ca scaderile de pe bursa americana sunt normale in contextul crizei financiare cu care se confrunta o parte din statele comunitatii euro si cred ca ne puem astepta la evolutii negative spe Wall Street si in viitor in conditiile in care aceste probleme ameninta sa cuprinde si alte tari europene.

Dow Jones a scazut cu 59.94 puncte la 10,866.83 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologice cu 21.96 puncte la 2402.29 de puncte. Si Standard & Poor's 500 a pierdut 0,66% (7.73 puncte) incheind sedinta la 1165.87 de puncte.




Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

9770 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    aiurea (Joi, 6 mai 2010, 22:14)

    margin [anonim]

    Lasati scenariile apocaliptice, ca n-au rost. Asta nu inseamna ca eu personal cred in urcarile astea mirifice care au fost.
    Astazi a fost un ordin aiurea pe procter & gamble, s-a dus din aprox. $62 in $39.45. De aici si scaderea pe dow jones.
    • 0 (0 voturi)    
      Explicatie plauzibila (Vineri, 7 mai 2010, 10:39)

      skortzy [anonim] i-a raspuns lui margin

      Nu e chiar asa simplu. Au fost o serie de factori, dar cea cu order-ul aiurea e simplista. Pe larg: http://www.coins.ro/politic/parerea-mea-despre-evenimentul-de-pe-wall-street.html
  • -6 (18 voturi)    
    I told you so (Joi, 6 mai 2010, 22:49)

    Flavian [anonim]

    Eh, cand le ziceam ca revenirea asta e un balon ma numeau alarmist. Cand va ziceam ca RON-ul e supra-apreciat ziceati ca am eu ceva cu benerel. Cand va ziceam ca asa-zisa crestere din ultimele luni e un Bailout Bubble ma numeati un pesimist. E, acuma sa vedem cine au fost naivii si cine de fapt e optimistul... ;)

    E doar o prima mostra a ceea ce se afla in spatele "revenirii" si a ceea ce va urma. Adica prin deflatie catre hiperinflatie: http://blog.flavian.ro/2010/03/joc-pe-balansoar-cu-sistemul-financiar.html
    • +11 (17 voturi)    
      --- (Joi, 6 mai 2010, 23:06)

      eu [anonim] i-a raspuns lui Flavian

      ma inchin preamarite.

      acum spune de unde pot sa-ti cumpar cartea despre cum sa faci bani...
      • -4 (14 voturi)    
        Nu-i despre bani (Joi, 6 mai 2010, 23:14)

        Flavian [anonim] i-a raspuns lui eu

        Nu-i nici o carte si nu-i vorba de bani aici. Din contra, e vorba de mai mult bun simt.

        Ca banii in curand nu vor mai avea prea mare importanta.

        Dolar, euro sau RON e totuna. Zici FIAT money si tragi apa dupa ce-i folosesti a adevarata lor valoare... ;)
        • +1 (5 voturi)    
          ia zi (Joi, 6 mai 2010, 22:50)

          paraipan [anonim] i-a raspuns lui Flavian

          Mai rezista vreo moneda sau se prabuseste tot?

          CHF, NOK si astea or sa fie toilet paper?
          • 0 (0 voturi)    
            Cand toti se asteapta la acelasi lucru... (Vineri, 7 mai 2010, 7:18)

            infoEconomice.Blogspot.com [anonim] i-a raspuns lui paraipan

            Evenimentul de ieri a demonstrat starea de incordare a multora dintre ei si dintre noi!
            Faptul ca toti dadeau vina pe Grecia ne arata cat de bine lucreaza <a href="http://infoeconomice.blogspot.com/2010/05/suntem-in-top.html"> propaganda</a>.
            Revenind la ce se va intampla, deja un anumit scenariu a devenit mainstream si toti se pregatim pentru acel scenariu provocand inca o bula speculativa... Intre timp, suntem <a href="http://infoeconomice.blogspot.com/2010/05/its-kind-of-magic.html">speculati la greu</a>!
          • +2 (4 voturi)    
            Nu cred ca mai rezista nimic (Vineri, 7 mai 2010, 8:49)

            flavian [utilizator] i-a raspuns lui paraipan

            Este documentat totul pe forumul softpedia sau pe blogul meu:

            In iulie 2008 recomandam investitii in metale pretioase, ferme sau combustibili.

            In decembrie 2008 recomandam iesirea de pe burse si atentie sporita la dolar.

            In primele luni din 2009 realizam ca atunci cand sistemul va pica, se va prabusi cu totul.

            In tot anul 2009 am repetat ca leul e supraapreciat si situatia in economia romaneasca e trista rau.

            In martie 2009 faceam avertizare de bulltrap. Ma asteptam ca DOW sa urce de la 6500 la maxim 9000.

            Balonul Bailouturilor s-a umflat insa pana la 11.000 si tot mai multi muscau momeala.

            Ei bine, cred ca de ieri trendul s-a inversat si de acum incepe distractia. Pregatiti popcorn, mult popcorn. Va fi un show pe cinste pentru cei care il asteptam de doi ani incoace... :)
            • 0 (0 voturi)    
              suna bine (Vineri, 7 mai 2010, 10:18)

              paraipan [anonim] i-a raspuns lui flavian

              Ia zi ne baga astia la guvern unic cu moneda unica?! Poate fi o solutie?

              Ca tot aud ca vehiculeaza ideea asta.
              • 0 (2 voturi)    
                Neah, no chance (Vineri, 7 mai 2010, 10:07)

                flavian [utilizator] i-a raspuns lui paraipan

                Alea sunt doar pentru speriat lumea. Ce-i drept ar vrea unii sa se ajunga acolo. Da' smecheria este ca nu e tot timpul dupa cum vor ei. Asta uita mereu sa o mentioneze... ;)

                Lupta a fost frumoasa si mai avem inca de muncit pana iesim la liman. Dar teama nu ajuta cu nimic atunci cand lupti contra baietilor care vor sa ne impuna un NWO.

                Din contra, ar trebui sa ne pregatim pentru descentralizare. Individual si fara naivitate. Dar cu optimism... :)
    • +2 (2 voturi)    
      Fond mutual lichidat (Joi, 6 mai 2010, 23:31)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui Flavian

      Asta s-a intamplat, nu eroare.
    • -2 (2 voturi)    
      Daca nu puneai si linkul... (Vineri, 7 mai 2010, 9:56)

      Handrews [utilizator] i-a raspuns lui Flavian

      ...catre site-ul tau poate chiar citeam. Asa...
  • +2 (6 voturi)    
    plunge ! (Joi, 6 mai 2010, 22:54)

    W. [anonim]

    Se apreciaza ca a fost o cadere cauzata de computer-driven trading models (care sunt oricum majoritari in piata).
    Dar maine o sa citim ca de fapt a fost massive stop loss running nu conteaza ca au vandut traderii "umani" sau computerele. Tot maine o sa citim teoria conspiratiei despre rebound-ul masiv care a urmat.

    Oricum, o seara memorabila.

    Salutari !
  • 0 (0 voturi)    
    now (Joi, 6 mai 2010, 22:57)

    dow jones [anonim]

    Dow 10,578.82 -289.30 -2.66%
  • 0 (0 voturi)    
    almost 1,000 points on the day ! (Joi, 6 mai 2010, 23:09)

    utug [anonim]

    Stocks Plunge on Concerns Over Greece

    In a brief moment of uncontrolled selling, indexes on Wall Street fell nearly 9 percent Thursday afternoon.
    In less than five minutes, the Dow Jones industrial average tumbled about 565 points, dropping almost 1,000 points on the day. The Standard & Poor’s 500-stock index and the Nasdaq followed suit. Computer programs intensified the selloff as markets fell through some trading limits.
    And then, almost as quickly, the markets recovered most of the decline.
    In the final minutes of trading, the Dow was down 346.13 or 3.18 percent. The S.&P. dropped 37.31 points or 3.2 percent, and the Nasdaq was down 75.55 points or 3.1 percent.
    “I wish I had a definitive answer,” said William Fitzpatrick, an equities analyst at Optique Capital Management. “I think the information from Greece and Europe continues to get worse and that is what is weighing on investors.”
    The uncertainty pushed the euro to its lowest level in 14 months, at $1.2598 to the dollar.

    http://www.nytimes.com/2010/05/07/business/07markets.html?ref=global-home
  • +5 (5 voturi)    
    da da (Joi, 6 mai 2010, 23:11)

    gigi [anonim]

    Totul se intampla din cauza Greciei, chiar si o eroare de tranzactionare pe Procter & Gamble in SUA. Sunteti penibili
    • +1 (1 vot)    
      precizare ... (Vineri, 7 mai 2010, 7:13)

      utug [anonim] i-a raspuns lui gigi

      Dle gigi,
      Comentariul meu " almost 1,000 points on the day ! " este realizat in intregime prin copy + paste din The New York Times, uluit ca un ziar de acest calibru din Manhattan poate accepta fie si pentru o clipa sa atribuie Greciei ce s-a intamplat ieri pe Wall Street.
      Ce s-a intamplat ieri va intra in manuale si multi ani va fi o data de referinta. Imi pare rau ca nu am facut o copie pe harddisk pentru ca incercand sa regasesc articolul, acesta a disparut iar la link-ul mentionat apare: "A version of this article appeared in print on May 7, 2010, on page A1 of the New York edition". Le este rusine si au sters urmele inlocuind un text cu altul ? La acelas link apare un alt text. Merita citit si acesta. A fost anuntat si Obama care s-a intalnit cu sefii Trezoreriei, Federal Reserve, Parlament:
      http://www.nytimes.com/2010/05/07/business/07markets.html?ref=global-home
    • 0 (0 voturi)    
      Oh da!!! (Vineri, 7 mai 2010, 7:21)

      infoEconomice.Blogspot.com [anonim] i-a raspuns lui gigi

      In final cineva care vede <a href="http://infoeconomice.blogspot.com/2010/05/adevaratii-magicieni-economici.html">shmecheria</a>!
  • +1 (3 voturi)    
    jenant (Vineri, 7 mai 2010, 1:33)

    Relativistically puzzled [anonim]

    nici o problema - maine o sa creasca cu 325 si revine la zero fluctuatie :D. oricum - situatie penibila sa gresesti cu 3 zeroruei :)) in conditiile de sensibilitate a investitorilor din ziua de azi :) - isi taie pana si radacina de sub picioare ws nu numai craca - aia nu mai e demult :).
  • +3 (3 voturi)    
    Oare asa sa fie?... (Vineri, 7 mai 2010, 7:36)

    Petre Finantu [anonim]

    D-le Cristian Sima, eu nu cred ca aia se joaca cu zerourile, chiar din gresala, atunci cand vand actiuni la bursa. Asta s-ar putea intampla eventual la BVB, dar nu pe Wall Street !! Daca ar fi cum ziceti, asemenea caderi s-ar putea intampla zilnic, si intreg esafodajul bursier s-ar darama, dar nu este asa. Dati o explicatie mult prea facila.
    Cauzele trebuie sa fie cu siguranta altele, financiar -economice. Mai analizati!
  • +1 (1 vot)    
    prostie umana (Vineri, 7 mai 2010, 9:07)

    Clujeanu [anonim]

    Stupizenia cu un trader ce a gresit e imensa.

    Alora le-au cazut computerele si s-a dat totul peste cap. E o nebunie.

    Ca in filme, parca au avut un atac informatic.

    Daca as fi investitor pe bursa, nu as mai avea incredere in sistem.
  • -2 (2 voturi)    
    hmmm (Vineri, 7 mai 2010, 9:11)

    anton [anonim]

    "Cea mai mare scadere au inregistrat-o actiunile Accenture, care au scazut de la 40 de dolari pe actiune la 1 cent. La finalul sedintei, titlurile Accenture au revenit pana la 35 de dolari."
    Actiunile Accenture nu au scazut sub 38 de dolari ieri...si au inchis la 41$....
    • +1 (1 vot)    
      Accenture a ajuns la 1 cent ieri (Vineri, 7 mai 2010, 9:55)

      vampire953 [anonim] i-a raspuns lui anton

      la ora 14:48 actiunile Accenture valorau 1 cent.
      http://www.google.co.uk/finance?client=ob&q=NYSE:ACN
      daca te uiti pe yahoo finance iti arata doar close price din 5 in 5 minute. Ori chestia asta nu a durat mai mult de 2 minute.
  • -1 (1 vot)    
    bursa (Vineri, 7 mai 2010, 16:26)

    calin [anonim]

    bursa = cea mai mare scamatorie si inselatorie din momentul de fata !!!
  • 0 (0 voturi)    
    sanchi... (Sâmbătă, 8 mai 2010, 23:20)

    vero [anonim]

    a gresit un trader... Ziceti mai bine cine a cumparat pe cativa centi, in alea 2 minute, ditamai pachebotul de actiuni!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version