Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 2,3% in sedinta de tranzactionare de miercuri, in vreme ce sectorul societatilor de investitii financiare a inregistrat cel mai redus avans, de 0,5%.

BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 2,31%, pana la 3.193,11 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a urcat cu 2,20%, la 5.289,24 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 0,55%, ajungand la 26.982,73 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a crescut cu 1,82%, la 517,79 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, s-a apreciat cu 2,15%, pana la 736,46 puncte.

Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB a crescut cu aproape 120%, pana la 110,89 milioane de lei, echivalentul a 26,56 milioane de euro, fiind sustinuta in proportie de 73% de schimburile cu obligatiuni.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 29,66 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 12,59 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si Banca Transilvania cu un rulaj de 2,37 milioane de lei, respectiv 2,33 milioane de lei. Azomures se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,29 milioane de lei, iar OMV Petrom se afla pe locul cinci, cu 1,59 milioane de lei.

Actiunile COMCM Constanta (14,90%), Azomures (10,02%) si Rompetrol Well Services (8,96%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Teraplast (-7,56%), VAE Apcarom (-3,57%) si Transilvania Constructii (-3,00%) au inregistrat cele mai mari pierderi.

Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 80,25 milioane de lei, si cu obligatiuni emise de Primaria Alba Iulia, in valoare de 696.613 lei.

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 18.017 lei, cele cu unitati de fond OTP Green Energy au fost de 2.480 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate doua contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,1985 lei si o valoare totala de 260.310 lei.