Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat pe plus sedinta de tranzactionare de joi, indicele ce reuneste societatile de investitii financiare fiind singurul care a inchis in scadere.

BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 2,43%, pana la 3.270,78 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a crescut cu 2,74%, la 5.434,40 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 1,66%, ajungand la 26.534,84 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a urcat cu 1,71%, la 526,64 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, s-a apreciat cu 1,52%, pana la 747,65 puncte.

Lichiditatea de pe piata reglementata a BVB s-a redus de peste patru ori, pana la 26,55 milioane de lei, echivalentul a 6,35 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 26,42 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 10,70 milioane de lei, urmata de Banca Transilvania si BRD cu un rulaj de 2,97 milioane de lei, respectiv 2,47 milioane de lei. SIF Banat Crisana se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 2,07 milioane de lei, iar SIF Moldova se afla pe locul cinci, cu 1,71 milioane de lei.

Actiunile Petrolexportimport (13,04%), TMK Artrom (10,58%) si Turbomecanica (9,01%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Bermas (-13,57%), Romcarbon Buzau (-7,35%) si SIF Oltenia (-7,26%) au inregistrat cele mai mari pierderi.

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 4.264 lei, cele cu unitati de fond OTP WiseRO au fost de 3.350 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate zece contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,2145 lei si o valoare totala de 71.650 lei, si trei contracte pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna martie, la un pret mediu de 4,2450 lei si o valoare de 21.225 lei. De asemenea, a mai fost incheiat un contract pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,2245 lei si o valoare de 21.122 lei si doua contracte pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna iunie, la un pret mediu de 4,1800 lei si o valoare de 8.359 lei.