Piețele europene și-au continuat și astazi evoluțiile descendente, principalii indici occidentali coborand cu peste o jumatate de procent dupa o zi consistent negativa. Cotația monedei europene a inregistrat astazi o volatilitate relativ ridicata, realizand o creștere abrupta fața de francul elvețian in urma speculațiilor privind un nou val de intervenții pe piața forex a Bancii Centrale a Elveției.

Analiștii agenției de rating Fitch Ratings au declarat ca Marea Britanie are nevoie de o accelerare a planurilor de reducere a deficitului bugetar și de o consolidare a strategiei fiscale pe termen mediu și lung. O ajustare in acest domeniu este critica pentru menținerea rating-ului AAA al țarii, in condițiile ingrijorarii actuale a investitorilor privind riscurile legate de datoria publica din economiile dezvoltate.

Estimarea guvernamentala de creștere economica a Elveției in 2011 a fost ajustata in scadere astazi, in contextul evoluției cursului de schimb valutar care dezavantajeaza semnificativ exporturile. Creșterea PIB din anul viitor ar fi putea fi de 1.6% fața de cifra de 2% avansata anterior.