Indicii Bursei de Valori Bucuresti au avut astazi o noua zi marcata de indecizie, evoluand in majoritatea sesiunii cu cateva fractiuni de procent sub valorile de inchidere de ieri pentru a creste in ultimele minute pana la inchideri marginal peste cele de referinta.

Indicele BET-FI a fost singurul care a incheiat sesiunea in scadere, coborand cu 25.85 de puncte (-0.11%) pana la 22894.54 puncte, dupa ce scaderea de 1.40% a actiunilor SIF5 Oltenia a avut o contributie mai mare decat cresterea de 1.56% a titlurilor SIF4 Muntenia.

Indicele BET a realizat cea mai mare crestere procentuala a zilei, de 0.36%, in urma avansului realizat de actiunile Transelectrica (+2.21%), BRD (+0.85%) si OMV Petrom (+0.30%).

Indicele ROTX a incheiat ziua stationar, fiind afectat negativ de scaderea de 1.28% a titlurilor Erste Group Bank. Valoarea tranzactiilor cu actiuni de pe sectiunea BVB a crescut pana la 10.56 milioane de lei, in timp ce pe pietele de futures si produse structurate s-au totalizat 185, respectiv 159 de mii de lei. Pe sectiunea RASDAQ piata de actiuni a totalizat 733 de mii de lei.