Yuanul a ajuns joi la cel mai mare nivel fata de dolar din ultimele trei luni in asteptarea audierii in Congres a secretarului american al Trezoreriei, Timothy Geithner, pe tema nivelului monedei chineze, scrie AFP.

Banca Centrala a Chinei a fixat un curs de referinta de 6,7181 yuani pentru un dolar, ceea ce inseamna o apreciere cu 1,6% a yuanului de la inceputul anului si de 0,7% in aceasta saptamana.

Beijingul a lasat, in ultimul timp, de mai multe ori yuanul sa se aprecieze usor. Expertii americani estimeaza insa ca moneda chineza este mult subevaluata pentru a incuraja exporturile.

Timothy Geithner care va fi audiat joi in Camera Reprezentantilor si in Senat a declarat pentru Wall Street Journal ca China a actionat "foarte, foarte putin" fata de cum a promis in privinta aprecierii monedei nationale.