Sesiunea de tranzactionare de luni a Bursei din Sibiu, prima sedinta de dupa scadenta septembrie, s-a deschis pe plus, se arata intr-un comunicat al Sibex. Tranzactiile realizate de participantii de pe piata la termen administrata de bursa sibiana s-au indreptat catre segmentul derivatelor pe actiuni, respectiv catre cel al indicelui Dow Jones Industrial Average.

Pentru ambele, scadenta decembrie a preluat interesul din piata, raportat la numarul de contracte si pozitii deschise. Derivatele pe actiunile SIF5 Oltenia se apreciau dupa o ora de la deschidere cu 0,61% pentru ultima scadenta din an (decembrie), pentru care numarul contractelor era de aproape 400. DESIF5 aveau o evolutie pozitiva si pentru scadentele martie si iunie 2011 pentru care castigau 1,6 respectiv 1,98%.

Pentru contractul futures pe Dow Jones, cotatia pentru decembrie 2010 crestea, dupa circa 60 de minute, cu aproape 0,5%, directia corelandu-se cu cea de vineri inregistrata pe Wall-Street. Numarul contractelor DEDJIA_RON realizate dupa prima ora era de 279, continuand interesul foarte bun pentru acest instrument care, saptamana trecuta, a atras de unul singur o valoare de peste 160 milioane lei.