In prima sedinta a saptamanii, piata spot a fost cap de afis pe scena Bursei din Sibiu, unde participantii au tranzactionat actiunile Sibex (SBX) si Prodplast Imobiliare (PPLI) generand volume in crestere pentru ambele titluri, potrivit unui comunicat al operatorului pietei. De altfel, tendinta a fost, inca de la inceputul acestei luni, una de amplificare a atractivitatii actiunilor PPLI, disponibile pe sistemul alternativ de tranzactionare administrat de Sibex.

Tranzactiile cu acestea au devenit treptat o constanta pe piata spot Sibex, existand sedinte in care valoarea lor a depasit-o pe cea a tranzactiilor cu titlurile SBX, astfel incat, in prima decada a acestei luni valoarea totala a tranzactiilor cu aceste titluri s-a situat la 106.165 lei, fiind peste valoarea tranzactiilor cu actiunile bursei sibiene. Cresterea de lichiditate a titlurilor PPLI s-a confirmat si luni, cand numarul titlurilor transferate si valoarea acestora au atins noi recorduri: 51424 actiuni cu o valoare de 138.446 lei, inregistrandu-se dublarea totalurilor inregistrate de la inceputul lunii.

In aceasta sesiune s-au tranzactionat si 400.000 de actiuni Sibex, cotatia la care s-a realizat transferul fiind de 1,42 lei pe actiune, in scadere cu 0,08 lei fata de inchiderea precedenta. Valoarea aferenta schimburilor cu actiunile SBX s-a cifrat la 568.000 de lei. Per total, valoarea rulajului din piata la vedere administrata de bursa sibiana a fost de 706.447 lei.

Pe piata futures, sesiunea a fost caracterizata de un optimism moderat, reliefat de cresterile usoare. Volumul total a fost de circa 2.500 de contracte cu o valoare de 17 milioane de lei. Pe segmentul SIF s-au observat cresteri pe toate scadentele. Acestea s-au evidentiat inca de la deschidere si s-au mentinut pe toata durata zilei, fara insa ca amplitudinea lor sa fie una ridicata. Acumularile se situau sub un procent atat pe scadenta decembrie 2010 cat si pentru martie si iunie 2011. Tendinta pozitiva a fost influentata de evolutia de vineri de la NYSE, unde indicele Dow Jones Industrial Average a depasit pragul de 11.000 de puncte. In acelasi timp, si pietele europene au evoluat pe verde sub influenta directa a stirii ca Fed va injecta mai multi bani in economia SUA luna viitoare. Scadenta decembrie a fost cea mai lichida pentru DESIF5, participantii preferand speculatiile pe termen scurt. Pozitiile deschise pe acest termen nu au evoluat decisiv in vreo anume directie, mentinandu-se mai degraba la un nivel constant de peste 16.500.

La nivel de lichiditate au mai atras atentia derivatele pe Dow Jones, care s-au corelat si ele cu directia de pe plan extern. Indicele DJIA a crescut pe pietele futures internationale pe fondul asteptarii a noi masuri de impulsionare a economiei din partea Fed. Indicele a inchis vineri sedinta de tranzactionare la NYSE cu un plus de 57.9 puncte trecand peste pragul de 11.000 puncte si alimentand astfel sperantele investitorilor.

Pe piata Sibex indicele DJIA crestea usor pe scadenta decembrie 2010. De remarcat a fost faptul ca, pana la deschiderea NYSE, investitorii au deschis pe scadenta de la finalul anului un numar de peste 400 noi pozitii.

Pe segmentul derivatelor pe marfuri, pretul aurului s-a corelat ca de obicei cu piata internationala, inregistrand aprecieri. Acestea s-au inregistrat pe fondul speculatiilor ca guvernele vor recurge la metode de sprijinire a economiilor prin deprecierea valorii monedelor, ceea ce va genera o crestere spectaculoasa a cererii de metale pretioase. Inainte de inchidere, cotatia SIBGOLD crestea la Sibex cu 1,9 dolari pentru scadenta octombrie si 2,3 dolari pe scadenta decembrie.