La Sibex, influenta factorilor externi a adus scaderi importante ale cotatiilor futures pe cele mai lichide segmente, vanzatorii fiind castigatorii sedintei, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. Speculatorii care au mizat pe deprecieri au putut obtine randamente importante atat pe derivatele Dow Jones cat si pe aur sau DESIF5. Spre exemplu, scaderea de pana la 177 puncte a DEDJIA_RON decembrie 2010 a corespuns unui randament pe vanzare de 37% raportat la suma investita, in timp ce deprecierea de 270 de puncte a pretului aurului a oferit un randament de 54% pe aceeasi scadenta decembrie.

Pe piata spot, investitorii au tranzactionat actiunile Prodplast Imobiliare, volumul acestora ajungand la un total de 23.109 actiuni transferate la preturi intre 3,55 si 3,9 lei/titlu. La ora 16.30 cotatia unei actiuni PPLI se situa la 3,55 lei, in stationare fata de inchiderea din ziua precedenta.

Lichiditatea de ansamblu a pietei a fost una buna, observandu-se circa 4400 contracte incheiate pana cu o ora si jumatate inainte de inchiderea de la ora 19.00. Valoarea transferurilor se situa la peste 38 milioane lei, fiind la ora mentionata cu circa 65% peste cea din toata piata BVB. Aceasta valoare se datoreaza in special derivatului Dow Jones, care a fost cel mai tranzactionat. Tendinta descendenta s-a manifestat inca de la debutul zilei ca urmare a influentei venita de pe pietele asiatice unde s-au inregistrat corectii in sedinta de marti ca efect al cresterii de catre Banca Centrala din Coreea de Sud a dobanzii de referinta pentru a doua oara in ultimele patru luni. Masura a fost luata in conditiile in care inflatia a amplificat grijile privind tensiunile datorate riscurilor valutare.

De asemenea, un important factor de ingrijorare pe plan global continua sa fie inflatia din China fiind de asteptat si din partea celei de-a doua economii a lumii o crestere a dobanzilor, intrucat inflatia ar putea duce la stoparea ascensiunii sale economice. O astfel de situatie ar avea efecte negative pe plan global afectand cererea de petrol, metale, cereale si alte importuri ale Chinei. Aceste ingrijorari s-au reflectat si in evolutia descendenta a burselor europene unde s-au amplificat si temerile ca criza datoriilor s-ar putea extinde asupra mai multor state, dar si de cea a pietei futures din SUA, unde s-au inregistrat scaderi.

In acest context instrumentele tranzactionate la Sibiu au evoluat pe minus, cele mai severe scaderi observandu-se pe piata derivatului Dow Jones denominat in lei. Deprecierile inregistrate au contribuit la cresterea intensitatii la tranzactionare pe DEDJIA_RON, numarul contractelor realizate pana la ora 17.30 fiind de peste 3000 doar pe scadenta decembrie. In conditiile in care pe piata americana s-au inregistrat scaderi importante in cazul cotatiei futures a indicelui DJIA iar deschiderea de la NYSE a confirmat tendinta, cotatiile DEDJIA_RON de la Sibex indicau la ora 17.30 deprecieri de 171 puncte pe decembrie si 119 puncte pe martie 2011.

In ceea ce priveste aurul, cotatia acestuia a scazut astazi la New York pe fondul speculatiilor ca intarirea economiei americane va ajuta dolarul. Indicele U.S. Dollar, care urmareste evolutia dolarului in raport cu 6 alte monede a atins maximul ultimelor 6 saptamani inainte de publicarea raportului despre care economistii spun ca ar reliefa cresterea productiei industriale a SUA. Pe piata de la Sibiu aurul scadea la ora 17.45 pe scadenta Decembrie 2010 cu 27 dolari/uncie fata de cotatia de inchidere de luni iar pe scadenta Februarie 2011 minusul inregistrat la aceeasi ora a fost de peste 8 dolari.