Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat pe rosu sedinta de tranzactionare de miercuri, pentru a treia zi consecutiv, singurul indice care a reusit sa inchida in teritoriu pozitiv fiind cel al companiilor energetice.

BET-C, indicele compozit al pietei, a scazut cu 0,29%, la 3.036,93 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a coborat cu 0,16%, la 5.146,34 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 0,56%, ajungand la 21.089,52 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,38%, la 460,62 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a urcat cu 0,15%, la 742,99 puncte.

Lichiditatea actiunilor listate la BVB a fost de 5,26 milioane de lei (1,22 milioane de euro) in aceasta sedinta, adica jumatate din rulajul total al pietei.

Titlurile Teraplast (0,00%) au atras cea mai mare lichiditate, de 1,83 milioane de lei, urmatoarele locuri fiind ocupate de SIF Oltenia (0,00%) si Banca Transilvania (0,00%), cu schimburi de 1,00 milioane de lei, respectiv 535.560 lei. Pe locul patru in top sunt titlurile Transgaz (+0,61%), cu un rulaj de 423.273 lei, iar pe cea de-a cincea pozitie se afla SIF Banat Crisana (-0,98%), cu 174.105 lei.

Pe sectorul obligatiunilor, s-au efectuat schimburi cu titluri de stat, in valoare de 3,01 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 700.000 lei, iar cele cu unitati OTP Green Energy au fost de 9.295 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 539.610 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate opt contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,2930 lei si o valoare totala de 643.970 lei.