La Bursa din Sibiu investitorii au mizat pe cresteri importante ale cotatiilor futures pe cele mai lichide segmente, precum si pe o evolutie favorabila leului fata de moneda unica europeana, se arata intr-un comunicat al Sibex. Lichiditatea a fost din nou una buna, la ora 17:30 numarul contractelor fiind de aproape 5.000, iar valoarea tranzactiilor cifrandu-se la 17,6 milioane de lei. Optimismul manifestat s-a datorat in special contextului international favorabil care s-a resimtit pe toate pietele bursiere ale lumii.

Cotatiile de pe segmentul financiar si al indicilor s-au apreciat inca de la debutul zilei sub influenta evolutiei pozitive de marti din SUA dar si a celei de miercuri de pe pietele asiatice care au crescut pe fondul aprecierilor de pe Wall-Street respectiv ca efect al angajamentului Japoniei de a cumpara obligatiuni care vizeaza finantarea fondului pentru un pachet de ajutor privind criza datoriilor in Europa. Si pietele bursiere de pe batranul continent s-au inverzit inregistrand un raliu, datorat in mare parte bancilor, pe fondul sperantelor ca ministrii de finante din zona euro vor suplimenta fondurile de interventie ale Uniunii dupa ce Portugalia a vandut obligatiuni de 1,25 miliarde euro.

Contextul favorabil s-a reflectat si in evolutia leului, speculatorii mizand pe cresterea monedei nationale. "Cresterea increderii investitorilor asupra perspectivelor pozitive ale economiei romanesti in general si a celor privind evolutia actiunilor companiilor listate la bursa, in particular, a avut drept efect un interes crescut al participantilor la piata pentru contractul futures EUR/RON, interes ce s-a manifestat atat prin volumul ridicat, cat si prin aprecierea leului fata de moneda unica europeana", a observat un broker din piata. Astfel, pentru scadenta martie 2011, pe un rulaj de 231 de contracte incheiate pana la ora 17:30, euro se deprecia cu 0,5 bani. Scaderea pentru finalul lunii Iunie anul curent era si mai importanta, cifrandu-se la 0,99 bani, dar pe un volum de tranzactionare redus.

Investitorii de pe segmentul derivatelor financiare si-au mentinut optimismul si au incheiat, pana la aceeasi ora, 3.700 contracte DESIF5. Sub influenta evolutiilor de pe pietele internationale cotatiile DESIF5 se apreciau pentru toate scadentele disponibile. Pe scadenta martie cotatia castiga 2,65% iar pe scadenta iunie 2,48%, randamentele cumparatorilor, conform acestor cresteri, ajungand pana la 19%.

Pentru derivatul pe indicele Dow Jones lichiditatea a crescut apropiindu-se de 1.000 contracte, pe fondul aprecierilor importante. De altfel, cotatia futures a indicelui DJIA a inregistrat o crestere spectaculoasa in SUA, optimismul investitorilor fiind alimentat, pe langa vanzarea de obligatiuni de stat din Portugalia, si de semnalele de revigorare din sectorul bancar american. DEDJIA_RON martie 2011 se aprecia cu 63 puncte pe scadenta martie si cu 59 puncte pentru iunie. Pe scadenta septembrie 2011 cotatia indicelui DJIA se aprecia cu 52 puncte.

In ceea ce priveste aurul, cotatia futures de la Sibex evolua pe scadere, in conditiile in care metalul pretios s-a depreciat pe pietele internationale. Importurile de aur ale Indiei, cel mai mare consumator de aur, s-au apropiat de un nivel record anul trecut, conform World Gold Council. Pe piata sibiana contractul futures pe aur era tranzactionat la ora 17:30 pe scadenta februarie 2011, cotatia indicand un minus de 1,5 dolari /uncie.