Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au deschis pe plus sedinta de tranzactionare de marti, cu un avans mai important pe sectorul societatilor de investitii financiare.

BET-C, indicele compozit al BVB, avansa cu 0,26% dupa prima ora de tranzactionare, pana la 3.402,15 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, urca cu 0,47%, la 5.810,98 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, se aprecia cu 1,21%, ajungand la 24.366,44 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, castiga 0,67%, la 523,42 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, crestea cu 0,23%, la 815,86 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a bursei s-au realizat tranzactii in valoare de 4,02 milioane de lei. ​