La Bursa din Sibiu, saptamana a debutat in mod optimist, cu cresteri pentru actiunile tranzactionate pe segmentul spot, respectiv pentru derivatele financiare si cele pe indicele Dow Jones, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. De asemenea, si leul a avut parte de un inceput de saptamana favorabil, moneda unica europeana ieftinindu-se fata de cea nationala.

Pe piata actiunilor sesiunea a readus investitorii pe ATS-ul Sibex unde au fost tranzactionate actiunile Prodplast Imobiliare. Volumul de transfer a fost unul destul de generos, fiind tranzactionate 110.110 titluri PPLI. Pretul de cotare a variat intre 4,15 si 4,20 lei/actiune, cotatia de la ora inchiderii aflandu-se la maximul zilei si indicand o crestere importanta de 63 de bani, adica 17,6%. S-au mai observat schimburile cu titlurile Sibex, volumul fiind insa unul redus, de doar 370 actiuni. Actiunea Sibex crestea cu 6 bani, valorand 1,45 lei.

Pe segmentul futures, la ora 17.15, numarul contractelor era de aproape 1500 cu o valoare de 10 milioane lei. Derivatele pe actiunile SIF5 au avut un debut pozitiv de saptamana, in conditiile in care, pe pietele financiare ale lumii, actiunile au crescut luni apropiindu-se de maximul ultimilor 29 luni pe fondul semnelor de continuare a redresarii economice globale. Si pe piata suport cotatia SIF5 a avut o evolutie pozitiva, sentimentul speculatorilor futures corelandu-se cu directia de pe piata spot. Volumul DESIF5 era, la ora 17.15, de circa 680 contracte. Pe scadenta martie se observa o crestere de 2,22 % iar pe iunie de 2,03%, variatii exploatate de speculatori pe cumparare. Cresteri de 0,65 respectiv 2,07% se observau si pe scadentele septembrie si decembrie 2011.

Pe piata derivatelor valutare administrata de Sibex, ieftinirea pretului futures al euro a venit in contextul in care anuntul privind ne-atragerea ultimei transe din acordul Romaniei cu institutiile financiare internationale a adus un plus de optimism in piata, investitorii tranzactionand paritatea EUR/RON la cotatii in scadere si pe piata interbancara. La acest lucru s-a adaugat si efectul de apreciere a valutelor din regiune. La ora17.15, se inregistrau tranzactii pe toate cele patru scadente disponibile, pentru fiecare dintre acestea cotatiile inregistrand scaderi. Astfel, pentru scadenta apropiata, euro se deprecia cu 0,42 bani, in timp ce pe scadenta Iunie deprecierea era de 0,24 bani. Cu 0,23 de bani scadea cotatia pentru septembrie si cu 1,72 bani pentru decembrie 2011.

De cresteri puternice au beneficiat si cotatiile futures ale indicelui Dow Jones Industrial Average, pe un volum de tranzactionare bun, de peste 700 contracte incheiate pana la ora 17.15. Evolutia favorabila cumparatorilor a venit pe un fond de crestere generalizat, bursele europene evoluand pe verde, ca de altfel la fel si cotatia futures a indicelui DJIA din SUA, dupa ce de vinerea trecuta indicele american a inchis la NYSE cu un avans de 0.25%. In plus sedinta de luni la NYSE a deschis de asemenea, cu cresteri spectaculoase. Pe piata de la Sibiu contractul DEDJIA_RON era tranzactionat la ora mentionata pe toate scadentele disponibile, fiind inregistrate aprecieri importante. Astfel, pentru martie indicele crestea cu 98 puncte, in timp ce pe scadenta iunie 2011 cotatia inregistra un plus de 130 puncte. Pe scadenta septembrie indicele DJIA se aprecia cu 95 puncte iar pe scadenta decembrie cresterea era de 87 puncte.

Si cotatiile derivatelor pe actiunile Fondul Proprietatea s-au apreciat in prima zi a saptamanii pe scadenta scurta (martie) in raport cu care, la ora 17.15 se observa un plus de 1,06%. Participantii au tranzactionat si pe scadenta iunie, pentru care, pe un volum mic, pretul DEFPR pierdea 0,12%. Derivatul pe actiunile Fondul Proprietatea este un produs financiar care permite tranzactionarea pretului actiunilor Fondul Proprietatea (FP) cu o investitie initiala de pana la 7 ori mai mica decat cea necesara pentru tranzactionarea actiunilor propriu-zise la bursa de valori.