Bursa de la Bucuresti a inchis pe rosu sedinta de tranzactionare de joi, indicii bursieri inregistrand pe tot parcursul sedintei un trend descrescator.

BET-C, indicele general al pietei, a scazut cu 1,67%, la 3.288,92 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 2,00%, pana la 5.607,32 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a coborat cu 0,44%, ajungand la valoarea de 22.052,19 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 1,67%, la 496,77 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a coborat cu 1,33%, la 790,83 puncte.

Valoarea tranzactiilor cu actiuni a coborat la 43,14 milioane de lei, 75% din aceasta suma provenind din tranzactii cu actiuni Fondul Proprietatea.

Topul lichiditatii de pe piata Regular a fost dominat de Fondul Proprietatea (0,00%), cu schimburi de 10,56 milioane de lei, urmat de SIF Oltenia (-1,10%) si SIF Moldova (-0,41%), care au avut un rulaj de 3,02 milioane de lei, respectiv 1,87 milioane de lei. BRD - Groupe Societe Generale (-2,71%), cu schimburi de 1,54 milioane de lei si OMV Petrom (-2,35%), cu 1,04 milioane de lei, completeaza topul lichiditatii.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-au schimbat 36,5 milioane de actiuni emise de Fondul Proprietatea, la un pret de 0,599 lei/titlu si o valoare totala de 21,87 milioane de lei.

Pe sectorul obligatiunilor s-au efectuat schimburi cu titluri de stat, in valoare de 16,12 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond OTP Green Energy s-au ridicat la 26.810 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO la 18.375 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 2,02 milioane de lei.

Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna martie, la un pret de 4,233 lei si o valoare de 4.233 lei, si un contract avand ca activ suport actiunile SIF Muntenia cu scadenta in iunie, la un pret de 0,63 lei cu o valoare de 3.150 lei. De asemenea, a fost incheiat un contract pe actiunile Fondul Proprietatea, la un pret de 0,597 lei si o valoare totala de 2.388 lei.​