Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat in usoara crestere sedinta de tranzactionare de luni, singurul indice care nu a reusit sa intre in teritoriu pozitiv fiind cel al companiilor energetice.

BET-C, indicele general al pietei, a urcat cu 0,18%, la 3.410,05 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a crescut cu 0,05%, pana la 5.847,95 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 0,85%, ajungand la 24.641,11 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 0,38%, la 529,71 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a scazut cu 0,42%, pana la 809,46 puncte.

Valoarea tranzactiilor cu actiuni a fost de 44,08 milioane de lei (10,47 milioane de euro), aproape 40% din aceasta suma reprezentand rulajul cu titluri Fondul Proprietatea.

Schimburile cu actiuni FP (-2,04%) pe piata Regular s-au ridicat la 15,59 milioane de lei, ocupand primul loc in topul lichiditatii, urmate de cele cu titluri SIF Oltenia (0,20%) si SIF Moldova (1,09%), care au avut un rulaj de 6,77 milioane de lei, respectiv 4,16 milioane de lei. BVB (-0,54%), cu schimburi de 3,81 milioane de lei, si SIF Banat Crisana (0,91%), cu 1,98 milioane de lei, se afla pe ultimele doua locuri in acest top.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-au schimbat 3,2 milioane de actiuni emise de Fondul Proprietatea, la un pret de 0,614 lei/titlu si o valoare totala de 1,96 milioane de lei, si 49.650 actiuni ale BRD, la un pret de 14,1 lei/titlu, valoarea totala fiind de 700.000 lei.

Pe sectorul obligatiunilor s-au efectuat schimburi cu titluri de stat, in valoare de 4,61 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 8.824 lei, iar cele cu unitati STK Emergent si iFond Gold la 1.410 lei, respectiv 600 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 2,2 milioane de lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate trei contracte avand ca activ suport actiunile SIF Muntenia cu scadenta in martie, la un pret mediu de 0,6823 lei si o valoare totala de 10.235 lei, si un contract pe titlurile Fondul Proprietatea, la un pret de 0,615 lei si o valoare de 9.225 lei. De asemenea, a fost au fost incheiate trei contracte pe actiunile SIF Muntenia cu scadenta in iunie, la un pret mediu de 0,6871 lei, valoarea acestora fiind de 4.810 lei.​