In sesiunea de marti, investitorii de la Sibex au tranzactionat un numar record de contracte pentru luna martie, incheind, pana la ora 17:30 fiind incheiate 9.300 de contracte, cu o valoare de 33 milioane de lei. Cel mai lichid sector a fost cel financiar, urmat de cel al indicilor. Interesul investitorilor a venit pe fondul reactiei acestora la scaderile importante ale cotatiilor, inregistrate pe fondul influentelor pietelor externe, aflate in regres.

Dow Jones a inchis in scadere cu 51,24 puncte in sedinta de luni iar marti, pietele asiatice s-au depreciat in bloc, pe fondul evenimentelor din Japonia, unde Indicele Nikkei 225 a pierdut aproape 11 procente, in contextul crizei nucleare cu care se confrunta acesta tara, ca urmare a afectarii centralelor atomice, in urma cutremurului si valului tsunami de vineri 11 martie. De asemenea si bursele europene au scazut puternic.

Pe segmentul financiar, cotatiile DESIF5 au inregistrat pierderi importante inca de la deschidere, semnalele in acest sens venind pe bursele externe. La ora 1730 preturile DESIF5 se situau in corpore pe minus, cu variatii negative destul de importante, pe fondul unei lichiditati foarte bune, de 7300 contracte prin care a fost transferat echivalentul a 7,3 milioane de actiuni SIF5. Pentru scadenta care va avea loc vineri, DESIF5 pierdeau la ora 17,30 3.62% iar pentru iunie scaderea era de 3.76%. Deprecieri de 3,89 si 2.75% se observau si pe scadentele septembrie si decembrie. Apropierea scadentei a determinat inchideri pe termenul martie si deschideri pe iunie.

Pe segmentul indicilor, volumul se situa la aproape 1600 de contracte, cotatiile inregistrand scaderi semnificative, in conditiile in care indicii burselor europene s-au depreciat puternic iar indicele DJIA scadea cu peste 2 % in debutul sedintei de tranzactionare de la NYSE, motivul principal al directiei descendente fiind reprezentat de dezastrul din Japonia. Banca centrala a Japoniei a pompat echivalentul a 98 miliarde dolari in sistemul financiar, dupa ce in ziua precedenta a introdus echivalentul a 184 miliarde dolari. La Sibex Indicele DJIA scadea puternic si la ora 17:30 inregistrandu-se un minus de 154 puncte pe scadenta martie 2011. Pe scadenta Iunie 2011 indicele american scadea la aceeasi ora cu 156 puncte, in timp ce pe scadenta septembrie 2011 cotatia se deprecia cu 270 puncte. Si pe scadenta decembrie 2011 se inregistrau tranzactii, pretul atingand un minus de 215 puncte fata de pretul de inchidere al sedintei precedente de tranzactionare.

Dupa ce luni volumul derivatelor pe actiunile Fondul Proprietatea a fost redus, investitorii stand in expectativa, sedinta de marti a readus interesul pe acest produs, concretizat in incheierea a 273 contracte pe cele doua scadente disponibile. Pe masura apropierii scadentei martie, jucatorii au initiat mutarea pozitiilor pe urmatorul termen apropiat, anume iunie, in acest sens observandu-se scaderea numarului de pozitii pe martie si cresterea pentru cea de-a doua scadenta trimestriala din an (iunie). In ceea ce priveste cotatiile, DEFPR s-au aflat pe minus, corelandu-se cu piata suport si cu tendinta dominata pe pietele lumii. Astfel, la ora 17:30 cotatia DEFPR martie pierdea 2,64 % iar cea pe iunie 2011 - 3,23%.

Si pe piata aurului participantii au estimat scaderi importante. Conform Bloomberg cotatia metalului galben a atins cel mai scazut nivel din ultimele trei saptamani pe piata din New York in contextul in care unii investitori vand metalul pretios pentru a obtine cash si astfel pentru a putea profita de pe urma scaderii cotatiilor altor marfuri si a actiunilor. Preturile marfurilor au scazut pe fondul temerilor ca dezastrul din Japonia va determina scaderea cererii de materii prime. Aurul a scazut 4% fata de pretul record de 1.445,7 dolari/uncie inregistrat pe 7 martie. Pe piata Sibex metalul galben inregistra la ora 17:30 o scadere de 28,4 dolari pe scadenta aprilie 2011, in timp de pe scadenta Iunie 2011 cotatia se deprecia cu 33,3 dolari/uncie fata de pretul de la inchiderea zilei precedente.