Bursele europene au deschis pe plus sedinta de tranzactionare de miercuri, investitorii estimand ca rata somajului in SUA, ce va fi publicata vineri, va inregistra o noua scadere.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra castiga 0,45% dupa primele tranzactii ale zilei, la 5.953,08 puncte, iar indicele CAC 40 al Bursei din Paris avansa cu 0,91%, ajungand la 4.024,02 puncte. La Bursa din Frankfurt, indicele DAX crestea cu 1,10%, pana la 7.010,77 puncte.

Bursa nipona a inchis in crestere sedinta de miercuri, in conditiile in care s-a inregistrat un recul al yenului in fata dolarului si a monedei euro.

Totusi, investitorii raman prudenti, pe fondul ingrijorarilor privind situatia de la centrala nucleara Fukushima. Indicele Nikkei a terminat sedinta de miercuri in crestere cu 2,1%, ajungand la valoarea de 9.708,79 puncte, iar indicele Topix a castigat 1,87% si a atins, la finalul tranzactiilor de miercuri, un nivel de 866,09 puncte. ​