Dolarul ramane slab, iar aprecierea yenului japonez a dus la scaderi pe bursa din Tokyo in Vinerea Mare, cu multe piete majore inchise in Asia.

Aurul a ramas vineri la niveluri aproape record de aproximativ 1.504 dolari uncia, investitorii s-au orientat spre activele mai putin dependente de economia Statelor Unite, scrie Reuters.

Pretul petrolului american a ramas ridicat, pe fondul dolarului slab, iar titeiul Brent a fost cotat la peste 124 dolari pe baril.

Indicele Nikkei al bursei japoneze a scazut cu 0,47%, investitorii marcandu-si profitul dupa cresterile din ultimele doua zile. Pietele financiare din SUA sunt inchise vineri si bursa britanica ramane inchisa atat vineri cat si luni.