Indicii Bursei de Valori Bucuresti au inceput saptamana cu o sesiune de evolutii pozitive, in contrast cu principalele piete vest-europene. Indicele energetic BET-NG a realizat cea mai mare crestere procentuala a zilei, avansand cu 2.41% pana la 817.57 puncte predominant in urma aprecierii actiunilor Rompetrol Rafinare (+14.83%), Transgaz (+3.16%) si Transelectrica (+1.31%).

Indicele BET-FI a realizat cel mai modest avans al zilei, cresterea de 0.73% pana la 22789.10 puncte fiind datorata avansului celor cinci societati de investitii financiare, in timp ce actiunile Fondul Proprietatea au suferit o scadere de 0.10% pana la 0.50 RON. Indicele BET a castigat la randul sau 1.05% pana la 5564.53 puncte, actiunile Banca Transilvania (+3.66%) contribuind alaturi de cele TGN la majoritatea cresterii de astazi.

Valoarea tranzactiilor de pe pietele de actiuni si produse structurate ale sectiunii BVB a fost de 30.45 milioane de lei, respectiv 756 mii de lei. Pe sectiunea RASDAQ totalul zilei a fost de 683 mii de lei.