Bursele europene inregistrau un declin abrupt in deschiderea sedintei de tranzactionare de vineri, pietele fiind dominate de panica din cauza perspectivelor negative ale economiei mondiale si a temerilor privind criza datoriilor suverane din zona euro, insa pierderile s-au redus in jurul pranzului. Principalii indici bursieri europeni au cazut puternic joi dupa amiaza, dupa ce declaratiile foarte asteptate ale presedintelui Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, nu au reusit sa convinga pietele.

UPDATE: In jurul orei 12:30, ora Romaniei, indicele CAC 40 scadea cu 0,98%, indicele londonez FTSE 100 cobora cu 1,99%, iar indicele principal al Bursei din Frankfurt pierdea 2,48%. Totodata, indicele FTSE MIB al Bursei din Milano se deprecia cu 0,08%, in vreme ce Ibex-35 al Bursei din Madrid a reusit sa intre pe plus, cu un avans de 0,21%.

Indicele CAC 40 al Bursei din Paris pierdea 3,07% dupa primele minute de tranzactionare de vineri, la 3.218,39 puncte, iar Bursa din Londra scadea cu peste 3,05%, indicele FTSE 100 ajungand la 5.232,94 puncte. Indicele Ibex-35 jucat la Bursa din Madrid cobora cu 2,40%, la putin sub 8.500 puncte, in vreme ce indicele principal al Bursei din Milano se deprecia cu 2,40%, pana la 15.563 puncte.

Piata asiatica a imitat trendul dat de bursele europene si de Wall Street cu o zi inainte. La Bursa din Tokyo, indicele Nikkei 225 a pierdut 359,30 puncte, sau 3,72%, coborand la 9.299,88 puncte, in vreme ce indicele Topix a cedat 3,07%, la 800,96 puncte.

Bursa de la New York a cunoscut o cadere accelerata in sedinta bursiera de joi, piata reactionand la scaderea burselor europene. Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones a scazut cu 512,76 puncte la 11.383,45 puncte, iar Nasdaq, dominat de actiunile pe tehnologie, pierde 136,68 puncte si coboara la 2.556,39 puncte. Dow Jones pierde in doar cateva zile de la sfarsitul lunii iulie aproape 1300 de puncte coborand la nivelul de inchidere de pe 9 decembrie 2010.

Si indicele Standard & Poor 500 a scazut cu 4,78% (sau 60,27 puncte) la 1.200,07 de puncte.​