Un studiu al Fundatiei Europene pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca (Eurofound), care ia in calcul date din ultimii 5 ani, arata ca tinerii din Europa se confrunta in continuare cu dificultati majore de patrundere pe piata muncii. Concluzia analizei realizata pe date din 2011 si 2012, in mare parte, arata ca somajul este mai redus in tarile cu tranzitie mai rapida de la scoala la locul de munca. Corelativ, aceasta tranzitie este mai redusa in tarile in care tinerii parasesc casa parinteasca mai de timpuriu. In Romania, tinerii parasesc tarziu casa parinteasca si putini dintre cei care isi incheie studiile isi gasesc loc de munca in decurs de un an.

In ciuda diferentelor uriase dintre statele membre cu privire la cifrele legate de somaj, de la inceputul crizei 18 tari au inregistrat cele mai ridicate rate ale somajului in randul tinerilor, noua dintre ele inregistrand aceasta valoare maxima in 2013. In plus, avand in vedere faptul ca in 2012 15,9 % din populatia totala cu varsta intre 15 si 29 de ani nu era incadrata profesional si nu urma niciun program educational sau de formare (categorie denumita NEET - Not in Employment, Education or Training), pierderea suferita de economiile europene de pe urma unui procent atat de mare de NEET a fost estimata la 162 miliarde euro, o crestere de aproape 10 miliarde EUR comparativ cu 2011.

Vezi principalele concluzii ale studiului si, in particular, situatia din Romania pe EurActiv.ro