Perspectiva indepartata a atingerii nivelului minim salarial din Uniunea Europeana ii trimite pe romani direct in bratele larg deschise ale angajatorilor germani. Oficiul de Statistica al Uniunii Europene incadreaza Romania in grupa statelor membre cu cele mai mici salarii minime pe economie si cu cele mai indepartate perspective de a ajunge la nivelul salarial minim de astazi al tarilor prospere.

Doar bulgarii au salarii minime mai mici decat romanii (92 euro/luna fata de 114 euro/luna), restul membrelor grupei apropiindu-se mai mult sau mai putin de pragul de 300 euro/luna: Letonia – 172 euro/luna, Lituania – 174 euro/luna, Slovacia – 217 euro/luna, Estonia – 230 euro/luna, Polonia – 246 euro/luna, Ungaria – 258 euro/luna si Republica Ceha – 288 euro/luna.

Diferentele dintre salariile minime pe economie sunt mari pe ansamblul UE27. Portugalia, Slovacia, Malta si Grecia – componente ale unei grupe cu nivel de salarizare mai mare decat cea din care face parte Romania – garanteaza angajatilor sume minime cuprinse intre 470 euro/luna si 668 euro/luna. In tari ca Franta, Belgia, Olanda, Marea Britanie si Olanda insa salariile minime pe economie se incadreaza intre 1254 euro/luna si 1400 euro/luna, sume care in Romania nu pot fi considerate in nici un caz venituri modeste.

In Romania, sunt platiti cu salariul minim pe economie circa 9,7% din angajati, iar ministrul muncii afirma ca in 2008 acesta va ajunge la 130 de euro/luna. Putin, comparativ cu nivelul minim din tarile ce servesc ca baza de referinta. Pentru angajatii romani perspectiva recuperarii decalajelor este foarte indepartata. Estimarile oficiale arata ca este de nevoie de cel putin doua decenii, aceasta in conditiile in care in tarile luate ca punct de referinta salariile minime raman la nivelul actual.

Este de asteptat, asadar, ca exodul fortei de munca autohtone calificate sa continue, iar destinatia cea mai ospitaliera care se profileaza la orizont este Germania. Un studiu comandat de autoritatile germane arata ca pana in 2020 tara are nevoie de inca 6 milioane de muncitori, cu precadere ingineri si costructori. Aceasta nevoie reala si urgenta, determinata de ritmul cresterii economiei Germaniei, impune renuntarea la o serie de bariere care opresc accesul fortei de munca straine pe piata muncii.