Cosmote Romania a anuntat joi numirea lui Mircea Girbovan in functia de director de vanzari pentru segmentul companii, o pozitie nou creata in cadrul departamentului de vanzari si relatii cu clientii, informeaza un comunicat al operatorului. Garbovan va coordona divizia de vanzari directe dedicata segmentului companii si va raporta directorului diviziei de vanzari si relatii cu clientii, Nickolaos Choumis.

Potrivit informatiilor Cosmote, operatorul a inregistrat anul trecut o triplare a numarului de clienti pe acest sector.

Inainte de a veni la Cosmote, Mircea Girbovan a condus departamentul de vanzari al Telemobil Romania, companie in care si-a inceput activitatea in anul 2001 si a detinut diverse functii manageriale.

Licentiat in Electronica si Telecomunicatii al Facultatii Tehnice din Cluj-Napoca, Girbovan si-a inceput cariera in 1994 si a administrat, de-a lungul timpului, mai multe afaceri independente.