La sfarsitul lunii iulie, numarul somerilor raportat de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca era de 435.000, in timp ce rata somajului ajungea la 4,77%, respectiv minimul ultimilor doi ani si jumatate. Acestea sunt datele pe care guvernul le promoveaza ori de cate ori vrea sa demonstreze ca masurile anticriza produc rezultate, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

In acelasi timp, potrivit datelor INS, numarul real al somerilor depaseste 700.000, iar rata somajului calculata conform metodologiei BIM a fost de 7,3% in iulie, nivel relativ similar celei inregistrat in iulie anul trecut (7,2%). Evolutia in ultimul an a ratelor comunicate de INS si ANOFM se poate observa in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire. In ultimii doi ani, rata somajului ANOFM a scazut de la 6,3% la 4,8%, iar rata somajului BIM a crescut de la 7 la 7,3%.

  • De unde vine diferenta

Pentru a figura in statisticile ANOFM, cei care isi cauta un loc de munca trebuie sa depuna o cerere, si cum multi dintre cei carora le-a expirat perioada in care primeau ajutor de somaj nu au mai depus aceasta cerere, numarul oficial al somerilor a scazut.

Pe de alta parte, numarul somerilor BIM se calculeaza de catre INS prin interviuri directe in circa 28.000 de gospodarii, oamenii fiind intrebati daca isi cauta sau nu in mod activ un loc de munca.

Diferenta dintre cele raportari reprezinta somajul ascuns, respectiv persoane care vor sa munceasca, dar nu isi gasesc de lucru, si nici nu au apelat la ANOFM pentru a obtine un loc de munca.

Dupa cum se poate observa in graficul alaturat, in vara lui 2007, cand numarul oficial al somerilor era de 350.000, iar companiile se plangeau ca nu gasesc forta de munca, numarul real al somerilor era aproape dublu, ajungand la 650.000. Tot atunci, rata locurilor de munca vacante se situa la 2,1%, ceea ce inseamna ca in economie erau disponibile circa 90.000 de locuri de munca.

Mai trebuie spus ca pe langa cele 260.000 de persoane care isi cauta activ de lucru, dar nu figureaza in statisticile ANOFM, mai exista inca ~260.000 de persoane care ar vrea sa munceasca, dar nu isi cauta activ un loc de munca, fiind descurajate din diverse motive, detalii aici.

Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.