Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Nokia a anuntat ca inchide fabrica de la Jucu. 2.200 de oameni, afectati de oprirea productiei

Compania Nokia a anuntat ca inchide fabrica de la Jucu pana la sfarsitul anului. 2.200 de oameni vor ramane fara locuri de munca. Compania motiveaza inchiderea prin nevoia de "optimizare a proceselor de productie, care va da prioritate fabricilor din Asia ce ofera beneficii mai mari". Insa la patru ani de la venirea Nokia in Romania, contractul tripartit dintre Consiliul Judetean Cluj, Parcul industrial Tetarom si Nokia ramine secret. Asta desi legislatia romana arata foarte clar ca un astfel de contract nu poate avea secrete decit informatii privind proprietatea intelectuala si secretul comercial. Reamintim ca mizele contractului privesc investitiile din bani publici de peste 30 milioane de euro, plus terenul de la Jucu, si eventualele garantii pe care statul roman le-a cerut pentru a-si securiza aceste investitii. Dupa ce HotNews.ro a cerut din nou, in mod oficial si public, Consiliului Judetean Cluj descretizarea contractului cu Nokia, presedintele institutiei a anuntat ca solicita si el desecretizarea contractului. Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, nu a specificat insa si cui ii va adresa solicitarea, in conditiile in care institutia pe care o conduce este parte a contractului, alaturi de compania de stat Tetarom si compania Nokia.

Comisia Europeana demareaza procedurile de infringement pentru Romania din cauza netranspunerii directivelor privind organizarea pietei energetice-Surse

Comisia Europeana demareaza procedurile de infringement pentru Romania. Surse de la Bruxelles au declarat pentru HotNews.ro ca motivul il reprezinta fapul ca Romania nu a implementat al treilea pachet legislativ al Uniunii Europene privind liberalizarea pietei interne de energie. Tara noastra trebuia sa transpuna in legislatia nationala directivele europene privind piata unica de energie electrica si gaz, pana in martie. In acea luna au fost lansate spre dezbatere publica doua proiecte de acte normative. Potrivit surselor HotNews.ro, chiar daca acestea ar fi fost aprobate pana acum, Romania tot ar fi intrat in proceduri de infringement. Motivul: cele doua proiecte nu respecta prevederile directivelor europene.

Atlantic Council: Rezervele de gaze de sist din Polonia pot redesena harta energetica a Europei

Rezervele de gaze de sist din Polonia pot redesena harta energetica a Europei. Descoperirea recenta a unor astfel de zacaminte in Polonia poate fi un motiv de optimism pentru Europa, in ceea ce priveste atingerea obiectivelor sale de diversificare a surselor energetice, se arata intr-un articol al Atlantic Council. Aceste descoperiri apar in contextul in care gigantul rus Gazprom se bucura de controlul exporturilor de gaze catre Europa, avand o concurenta foarte slaba. Uniunea Europeana primeste 25% din gazele furnizate de Rusia. Guvernul polonez a aratat un sprijin puternic, chiar si fiscal, pentru forajul in sisturile bituminoase. "Explorarea resurselor proprii este sansa si obligatia noastra", a declarat ministrul de externe polonez. Acesta a mai spus "aceste gaze sunt o sansa pentru limitarea dependentei Poloniei si a Europei de importuri". In Romania, exploatarea gazelor de sist a devenit un subiect de mare interes din momentul in care s-a aflat ca a facut obiectul discutiilor americano-romane de la inceputul lunii septembrie. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, ministrul Teodor Baconschi a discutat cu secretarul de stat american Hillary Clinton despre posibilitatea implicarii Statelor Unite in oferirea de expertiza pentru proiecte comune in domeniul exploatarii gazului de sist.