Aflat intr-o vizita in China, ministrul economiei, Ion Ariton, spune ca exista mai multe companii chineze care vor sa investeasca atat in proiecte energetice romanesti, cat si in infrastructura rutiera si agricultura. "De realizarea Centurii Bucurestiului (n.red. in regim de autostrada)sunt interesate China Dalian International Holdings si China Communications Construction Company, iar proiectul Canalul Siret-Baragan prezinta interes pentru China National Agricultural Group Corporation, care va trimite o delegatie in Romania, in luna octombrie, in vederea initierii discutiilor cu privire la realizarea acestui proiect", sustine Ariton.

Unul dintre proiectele Ministerului Transporturilor este realizarea variantei de ocolire a Bucurestiului, care vizeaza executia a 101 kilometri de autostrada in jurul Capitalei.

  • Acesta a mai anuntat pe parcursul vizitei intentia unor companii de a investi in sectorul energetic. "La nivelul companiilor din cele doua tari a inceput analizarea proiectelor si cu placere anunt ca deja au aparut reactii pozitive din partea companiilor mari chineze care si-au exprimat interesul de a se implica in realizarea acestora. Astfel, proiectul Hidrocentralei Tarnita prezinta interes pentru companiile chineze China Ghezouba si China Sinohydro, iar proiectul unitatilor 3 si 4 Cernavoda prezinta interes pentru China Guangdong Nuclear Power Group, cu care s-a si semnat, ieri (19 octombrie) Acordul de Confidentialitate", a precizat Ariton.

De asemenea, ministrul Ion Ariton a invitat companiile chinezesti sa participe si la alte proiecte importante din domeniul energetic sau din infrastructura: centrala termoelectrica Doicesti, tronsoanele de autostrazi Sibiu-Pitesti, Comarnic-Brasov, podul de la Braila, modernizarea Portului Constanta. Toate proiectele propuse de partea romana ar urma sa fie realizate in conditiile atribuirii acestora in conformitate cu legislatia europeana.

Declaratiile au fost facute in cadrul Comisiei Mixte Guvernamentala Romano-Chineza de Cooperare Economica s-a reunit la Beijing. Reuniunea a fost prezidata de Ion Ariton si de vice-ministrul Comertului din Republica Populara Chineza, Wang Chao.