Guvernul a avizat cadrul legal care permite angajarea de manageri privati in companii de stat, stabilind totodata ca nivelul remuneratiei acestora sa nu fie stabilit prin lege, ci prin negociere intre actionarii companiei respective si persoana selectata pentru postul de manager, relateaza Mediafax.

Cadrul legal de angajare a managerilor privati a fost reglementat printr-o ordonanta de urgenta privind guvernanta corporatista a intreprinderilor publice, initiata de Ministerul Justitiei si aprobata de Guvern in sedinta de miercuri, conform negocierilor cu Fondul Monetar International.

Proiectul de lege privind guvernanta corporatista se aplica intreprinderilor publice, persoane juridice romane, fiind exceptate societatile de asigurare si reasigurare, institutiile de credit si institutiile financiare.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat la Guvern ca intreaga procedura de selectie internationala a managerilor privati poate dura intre 3 si 5 luni.

"Vor fi declansate proceduri de selectie a managerilor privati la companii de stat si regii autonome cu o cifra de afaceri de peste un miliard lei la nivelul anului 2010 si peste o mie de angajati. In prezent, companiile sunt administrate de manageri cu contracte de mandat care nu implica costuri suplimentare in cazul revocarii acestora", a spus Predoiu.

El a aratat totodata ca nivelul remuneratiei unui manager privat va fi stabilit prin negociere intre acesta si actionarii companiei, fara a fi stabilit prin lege.

"Aceste sume raman subiectul negocierii intre compania respectiva si managerul selectat. Nu exista in lege inclusa o astfel de valoare, deci ramane la latitudinea celor care negociaza aceste contracte", a spus ministrul Justitiei.

Un proiect de lege prezentat de Mediafax in luna septembrie releva ca managerii privati ar putea castiga lunar sume care ajung pana la 75.000 de euro brut, la care se vor adauga milioane de euro anual in cazul unor companii de stat cu profit ridicat, daca sunt indeplinite criteriile de performanta din contract.

Suma incasata de managerul privat din profitul net ar putea depasi doua milioane euro si ar ajunge chiar la patru milioane euro in cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz si Hidroelectrica.

Ordonanta de urgenta privind guvernanta corporatista, lansata in dezbatere publica din luna octombrie, include posibilitatea optiunii intre sistemul monist si sistemul dualist de administrare, reguli privind componenta consiliului de administratie/consiliului de supraveghere si a conducerii executive a societatilor comerciale (numar de administratori neexecutivi, comitete consultative in cadrul consiliului de administratie/de supraveghere), prevederi pentru protectia actionarilor minoritari (dreptul de a completa ordinea de zi a sedintelor adunarii generale a actionarilor, dreptul actionarilor la informare, convocarea adunarii generale la cererea actionarilor minoritari).

Societatile pe actiuni, inclusiv cele la care statul detine portofolii majoritare sau integrale, sunt supuse acestei reglementari revizuite.

In 26 iulie 2011, conducerea Ministerului Justitiei a avut o discutie cu reprezentantii Fondului Monetar International si Bancii Mondiale pe subiectul guvernantei corporatiste a societatilor de stat, partea romana anuntandu-si atunci intentia promovarii unui act normativ.

Guvernul si FMI au decis ca in acest an sa inceapa procedurile de numire a managerilor privati la noua companii de stat, urmand ca anul viitor lista acestor companii sa fie suplimentata cu sase societati.