Ninsorile abundente si vantul puternic vor continua pana maine. De altfel, "vantul cel mai puternic va fi inregistrat in aceasta noapte", a declarat directoul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, in cadrul unei videoconferinte cu prefectii organizate la Guvern. Cu aceasta ocazie, premierul Emil Boc a cerut prefectilor sa aiba in vedere masuri pentru asigurarea alimentelor de stricta necesitate si apa potabila, spatii pentru persoane aflate temporar in dificultate si asistenta medicala de urgenta, precum si colaborarea cu toate fortele de interventie. In cadrul videoconferintei, doar prefectul de Ialomita a spus ca sunt probleme in judetul sau. Ion Sandu a mai avertizat ca dupa viscol urmeaza ger puternic cu temperaturi de pana la -20 de grade.

Zapada mareFoto: Agerpres

Premierul a mai spus ca acolo unde este nevoie sa se impuna restrictii de circulatie in vederea deblocarii drumurilor. Prefectul de Ialomita, Petru Madalin Teculescu, a afirmat ca drumurile nationale din zona Urziceni, care fac legatura cu municipiile Ploiesti si Buzau, dar si cel dintre Urziceni si Slobozia sunt blocate. In aceasta situatia, Emil Boc a cerut Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri National sa trimita mai multe utilaje pentru deszapezire.

Boc a mai cerut sa se asigure reluarea furnizarii energiei electrice in localitatile unde a fost intrerupta. De asemenea, prefectii trebuie sa se asigure ca societatile de utilitati publice au suficiente stocuri de combustibili in vederea furnizarii de apa calda si caldura.

Ninsorile din aceasta perioada au si o parte pozitiva. "Stiu ca sunt ministri care se bucura", a precizat Boc. Cel mai mult vor avea de castigat sectorul energetic si agricultura. De altfel si directorul ANM a spus ca "putem spera la un an agricol bun".

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente si viscol pentru 17 judete din sudul tarii si Bucuresti, pana joi la ora 18.00. Se mentine avertizarea de cod galben pentru restul judetelor din zona Carpatilor Meridionali si Orientali.

In judetele Ilfov (inclusiv municipiul Bucuresti), Teleorman, Giurgiu, Arges, Dambovita, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Galati, Vrancea, Constanta, Tulcea, Mehedinti, Dolj si Olt va fi viscol puternic.