Gigantul american din industria bunurilor de larg consum Procter&Gamble a anuntat joi ca va reduce 5.700 de locuri de munca pana la sfarsitul anului 2013, reprezentand 10% din forta de munca, ca parte a unui larg plan de restructurare care vizeaza economii de 10 miliarde de dolari in patru ani.

De asemenea, grupul a revizuit in scadere prognoza pentru castigul pe actiune in acest an, estimand ca se va ridica intre 3,93 si 4,03 dolari.

Compania P&G este prezenta in Romania din 1992, cand a deschis in Bucuresti, primul birou regional, destinat spatiului balcanic. In 1995 compania a cumparat o fabrica din Timisoara unde produce detergenti si inalbitori. In 2010, compania a deschis a doua fabrica in Romania, la Urlati, judetul Prahova.