Agentia de evaluare Fitch Ratings a anuntat ca retrogradeaza nota celei mai mari banci americane, JPMorgan Chase, in semn de ingrijorare pentru lichiditatile acesteia dupa pierderile masive anuntate in in cursul zilei de vineri, transmite AFP. Agentia de rating Standard and Poor's a anuntat si ea ca scade perspectivele de rating pentru JPMorgan Chase, mai anunta agentia franceza de presa.

Potrivit unui comunicat al Fitch, ratingul pe termen lung si cel de soliditate financiara au fost retrogradate la "A+", de la "AA-", notele fiind plasare, de asemenea, sub perspectiva negativa, fapt ce inseamna ca ar putea sa le diminueze din nou pe termen scurt.

"Fitch considera ca dimensiunea pierderilor este controlabila. Acestea fiind spuse, amploarea pierderilor si faptul ca aceste pozitii (nu pot fi lichidate rapid) implica o pierdere de lichiditati", a motivat agentia de evaluare.

"Aceasta ridica, de asemenea, semne de intrebare in legatura cu apetitul pentru risc al JPMorgan Chase, cadrul sau de gestionare a riscurilor, practicile sale si supravegherea sa", a adaugat Fitch concluzionand ca "riscurile potentiale pentru reputatia" bancii nu mai corespund ratingului "AA-".

Agentia Standard and Poor's a anuntat si ea ca a revizuit perspectiva ratingului la negativa pentru banca americana JPMorgan Chase ca urmare a anuntului facut de institutia financiara potrivit caruia a pierdut 2 miliarde de dolari.

Revizuirea perspectivei de rating la negativa inseamna ca S&P ar putea reduce nota celei mai mari banci americane. Deocamdata, agentia a mentinut nota de creditare a bancii la "A/A-1".

"Reprezentantii bancii au recunoscut ca strategia lor de amortizare a riscului a fost defectuoasa, complexa, prost implementata, prost executata, prost monitorizata, ceea ce contribuie la perspectiva negativa", a aratat S&P intr-un comunicat de presa.

JPMorgan, cea mai mare banca din Statele Unite, a revelat vineri o pierdere surprinzatoare de 2 miliarde de dolari cauzata de divizia de investitii, relateaza BBC. In medie, dupa contabilizarea altor castiguri, pierderile prognozate de directorul diviziei de investitii (CIO) vor fi de 800 de milioane de dolari in cel de-al doilea trimestru al anului.