Ministrul finantelor, Florin Georgescu, sustine ca ministerele si-au "indeplinit toate angajamentele asumate" in fata FMI. In realitate, insa, situatia nu este chiar aceasta. De exemplu, Ministerul Economiei nu si-a indeplinit cele mai multe dintre angajamentele sale. Intrebat cum explica faptul ca sunt intarzieri in privinta obligatiilor referitoare la introducerea managementului privat la companiile de stat si la vanzarea unor pachete minoritare pe bursa, Florin Georgescu a recunoscut ca sunt "mici intarzieri, de o saptamana- doua, datorate unor factori obiectivi". Georgescu a precizat ca s-a referit la obiectivele de la nivel macroeconomic atunci cand a spus ca au fost indeplinite toate angajamentele asumate.

"In sectorul public s-au respectat angajamentele negociate. Pe baza unei analize foarte indelungate, de 7-8 ore, desfasurate saptamana trecuta in Comitetul interministerial, azi s-a examinat in Guvern cum si-au respectat ministerele angajamentele, constatand ca pentru sfarsitul semestrului unu s-au indeplinit toate angajamentele asumate. In privinta perspectivei realizarilor la alte termene din acest an, raportat la stadiul de azi, se prefigureaza posibilitatea sa respectam si acele termene asumate pentru trimestrul trei si trimestrul patru", a spus Georgescu.

Ulterior, a precizat ca "pana la venirea misiunii fondului vom putea prezenta expertilor misiunii ca toate cele ce ne-am angajat sunt realizate sau aproape de realizare, cu mici intarzieri, de o saptamana- doua, datorate unor factori obiectivi".

  • In ceea ce priveste reorganizarea Hidroelectrica, Georgescu sustine ca "cei de la Comisia Europeana, FMI, vazand aceste actiuni, vor fi multumiti cu modul de realizare a actiunii respective si vor avea siguranta ca o companie restructurata si eficientizata". "Va fi mult mai atractiva si pentru managementul privat si pentru cumparatorii pachetului de 15 sau 20% prevazut a fi vandut investitorilor privati", a adaugat ministrul finantelor.

Delegatia reprezentantilor FMI, Bancii Mondiale si Comisiei Europene isi va incepe vizita in Romania pe 24 iulie.

Premierul Victor Ponta i-a amenintat miercuri cu demiterea pe pe ministrii care nu si-au indeplnit obligatiile asumate in scrisoarea de intentie transmisa FMI. "Pe 25 iulie (n.red. cand se va afla delegatia FMI, CE si BM in Romania), trebuie sa avem 99,9% din obligatii indeplinite. Nu voi ezita sa-i inlocuiesc pe ministrii care nu pot sa-si indeplineasca aceste sarcini", a spus Ponta in sedinta Guvernului de miercuri. Unul dintre ministri care s-ar putea afla in aceasta situatie este cel al Economiei. In cele doua luni de mandat, Daniel Chitoiu nu a reusit sa mobilizeze suficient de mult ministerul in vederea respectarii criteriilor cuprinse in acordul cu FMI.

Pentru multe actiuni cuprinse in scrisoare a fost deja depasit termenul. De exemplu, ar fi trebuit ca pana la finele lunii iunie sa fie introdus management privat la Oltchim, Hidroelectrica si Electrica Furnizare. Insa, in loc de numirea unor manageri privati, Hidroelectrica s-a ales cu intrarea in insolventa, iar Oltchim a intrat in administrare speciala. Nici la capitolul privatizari nu este mai buna situatia avand in vedere ca Transgaz ar fi trebuit sa se listeze pana la sfarsitul lunii iunie. De asemenea, listarea Hidroelectrica ar putea fi compromisa chiar daca este un criteriu structural de referinta de indeplinit.