Procedurile de listare a companiei Transgaz vor fi finalizate pana la sfarsitul lunii iulie, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chitoiu. Acesta a admis faptul ca se afla intr-o intarziere in privinta listarii Transgaz, dar dupa pararea sa exista si justificari. Una dintre ele este ca trebuiau indeplinite o serie de conditionalitati tehnice care tineau de alte institutii, precum Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Transgaz ar fi trebuit sa se listeze pana la sfarsitul lunii iunie, conform angajamentelor asumate in fata FMI.

Chitoiu a mai spus ca o alta conditie pentru listarea Transgaz ar fi fost adoptarea legea energiei electrice si gazelor naturale. ¬De aprobarea acestei legislatii era conditionat prospectul de emisiune. Am reusit intr-un termen foarte scurt, cu sprijinul majoritatii parlamentare, sa adoptam Legea energiei electrice, Legea gazelor si Legea Agentiei Nationale pentru Reglementarea Energiei Electrice si a Gazelor", a spus Chitoiu.