Remus Borza, partener in firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, considera ca Oltchim va intra in insolventa chiar daca se va privatiza. "Din punctul meu de vedere, Oltchim, privatizata sau nu, tot va ajunge in insolventa. Chiar daca saptamana viitoare va fi privatizata, acel investitor strategic tot va opta pentru aceasta procedura", a declarat Borza cu ocazia primei adunari a creditorilor de la Hidroelectrica.

Ministerul Economiei a scos la vanzare pachetul de actiuni de 54,8% pe care il detine la Oltchim. In cadrul aceleiasi proceduri de privatizare, vor fi vandute si creantele de circa 1,8 miliarde de lei pe care le detin AVAS si Electrica asupra Oltchim. In acest fel, a fost schimbata strategia de privatizare a companiei. Strategia initiala prevedea privatizarea in urma majorarii capitalului social al Oltchim, prin conversia in actiuni a creantelor si prin emiterea de actiuni noi.

Premierul Victor Ponta l-a intrebat,la ultima sedinta de Guvern, pe ministrul economiei, Daniel Chitoiu, care este situatia in cazul privatizarii Oltchim in conditiile in care licitatia va avea loc pe 18 septembrie. "Problema Oltchim, domnul ministru, ceasul merge", s-a adresat Ponta catre Chitoiu, la inceputul sedintei de guvern de miercuri. Chitoiu i-a raspuns ca au fost achizitionate 12 caiete de sarcini". "Douasprezece? Doamne ajuta! Nu, nu spuneti 'douasprezece' la microfon, vreau sa ramana una si buna care, in primul rand, sa salveze locurile de munca si sa dea o perspectiva in termen mediu si lung pentru tot ceea ce inseamna Oltchim, Arpechim si tot ceea ce mai e de facut", a adaugat Ponta.